Teologia crestina si, implicit, teologia frumusetii s-au dezvoltat pe baza aratarii slavei lui Dumnezeu, pe baza revelatiei Sale. Slava lui Dumnezeu este cea care razbate din fiecare carte a Sfintei Scripturi si care naste in lectorul biblic dorinta de mantuire. Inca de la inceputul ei, Biblia ne prezinta unul dintre cele mai impresionante discursuri ale slavei lui Dumnezeu: creatia. Creatia lui Dumnezeu are loc sub semnul slavei si al frumusetii, aparitia lumii ex nihilo fiind prin excelenta frumoasa, pentru ca Insusi Dumnezeu actioneaza asupra ei si o modeleaza. Gratia perficit naturam, non supplet. In fata Frumusetii aratate si manifestate, omul nu poate decat sa o priveasca, sa o guste, sa o contemple si sa plece, sa se indrepte spre ea. Frumusetea divina apare in forma vazuta in Biserica prin ierarhie care, asa cum o numeste H. U. von Balthasar, este o ierarhie obiectiva, capabila sa primeasca si sa ofere frumusetea divina primita, atat prin treptele angelice ale ierarhiei ceresti, cat si prin Taine, care sunt saltul interventiei lui Dumnezeu direct in ierarhia bisericeasca. Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul si Toma dʼAquino, embleme ale crestinismului si dascali ai Bisericii, sunt acei teologi care au trezit in mintile cititorilor lor multe chestiuni demne de analizat. Invatatura lor este una divina, inspirata si demna de primit, citit, analizat si contemplat. Aceasta teologie a lui Dionisie si a lui Toma este invaluita in frumusetea tainei si a revelatiei lui Dumnezeu, frumusetea divina stralucind din fiecare cuvant spus sau scris de acesti doi corifei ai gandirii teologice. (Autorii)
