Freud a mintit. Escrocheria secolului 20

Filosoful Louis Jugnet scrie undeva ca „Psihanaliza este legata de o falsa filosofie materialista, relativista si hedonista, ce se sprijina pe enorme sofisme logice, teoria sexualitatii fiind inadmisibila si inacceptabila.

Cititorii insa ar putea replica: Totusi, ea vindeca… Nu exista nicio contradictie intre a spune ca psihanaliza este un fals in sine si ca unii se trezesc vindecati, la o adica”.

Gaston Bardet continua in acelasi sens: „Fondata pe un vast cerc vicios, nu doar pe o falsa filosofie, ci si o falsa interpretare a proceselor mintale, psihanaliza este pe cale de disparitie, in ciuda urletelor furioase ale masoneriei sale sexuale”.

„Freud a mintit!” Titlul acesta pare sever, fara sens, injust? Este dreptul fiecaruia si al tuturor sa critice un autor daca au argumente serioase in acest sens. Ca un autor celebru este acuzat de minciuna, poate sa para si mai grav. Totusi, ar putea fi vorba de vreun artificiu nascut din nevoia de a frapa cu orice pret. In orice caz, este vorba de o acuzatie virulenta, care trebuie justificata.

Iata o tripla justificare, in contul lui Jean GAUTIER:

1). Freud s-a jucat cu omul, netinand cont ca acesta este deopotriva corp si spirit, cele doua fiind inseparabile. El nu a vrut sa admita evidenta ca trupul are o influenta asupra spiritului, una cel putin la fel de puternica si efectiva ca aceea a spiritului asupra corpului.

2). Freud a respins cu incapatanare toate fenomenele functionale, mai ales procesele si influentele glandulare, acceptand numai pe cele psihologice, ajungand astfel la o multime de falsuri si inexactitati.

3). Freud a abordat studiul spiritului omenesc cu un astfel de dogmatism, rigiditate si prejudecati incat, el insusi s-a plasat in opozitie totala cu tot ce se stia, cu tot ce se descoperise inainte de el. El a recunoscut ca s-a plasat in aceasta opozitie, cand, la universitate, studentii nu i-au acordat increderea pe care el o sperase. Singur s-a plasat in aceasta situatie, singur s-a impietrit in aberatii iremediabile. Nu putem incalca si batjocori constatarile milenare ale oamenilor din toate epocile.

Acestea sunt principalele motive pentru care, dupa cum spune Dr. Gautier, „soarta operei lui si judecata noastra asupra acesteia, este dupa cum singur le-a voit, singur le-a conceput”.

De ani si ani, criticii lui Freud si ai Psihanalizei s-au inmultit, atat pentru pretinsul aspect medical si terapeutic al psihanalizei, cat si pentru detestabila filosofie a unei caricaturi omenesti manate exclusiv de instinct, mai ales pretinsul instinct sexual. Totusi, pana in zilele noastre, a fost destul de dificila formularea unei adevarate critici stiintifice la adresa psihanalizei si a freudianismului. Motivul principal este ca psihicul tine inca, in buna masura, de mister, in ciuda eforturilor unor Charcot, Janet, Babinski, a cercetarilor privind localizarea cerebrala a isteriei si altor tulburari de personalitate. Ce legatura poate exista intre tulburari psihice ca acestea si localizarile cerebrale cautate de unii si de altii? Cercetarile asupra schizofreniei cu influente psihomotrice, conduse de profesorul H. Baruk, au aratat ca tulburarile respective au o cauza fiziologica, functionarea intregului domeniu psihosomatic explicandu-se prin fiziologie, prin functionarea intregului organism.

Ca savant, Babinski nu concepea ca tulburarile psihice pot sa apara fara o baza tangibila, in afara substratului fiziologic functional. Acesta a fost atu-ul lui fata de Freud, care a facut abstractie de orice proces functional, bazandu-se pe vise si fictiuni psihice. Babinski considera ca tulburarile de personalitate nu depind de localizarea organica si nu accepta existenta unui raport intre centrii cerebrali si tulburarile psihice. El avea dreptate, dar la vremea respectiva nu se punea problema primatului endocrin fata de cel nervos.

Freud se arata indecis, o vreme, ezitand sa respinga dintr-o data elementele ce i-ar fi putut justifica ideile pe baza unor oarecare certitudini fiziologice. In august 1896, el scria amicului sau Fliess: „Poate imi vei procura terenul fiziologic solid, pe care as putea stabili cele ale mele, fara a incerca sa le explic prin psihologie”. E. Jones, biograful lui Freud, subliniaza ca „Freud nu s-a putut elibera usor din chingile neurologiei, care i se parea o baza stiintifica sigura”.

Freud demarase prost de la bun inceput in cercetarea cauzelor tulburarilor functionale pe creier si centrii nervosi, nucleele piramidale, cerebel etc., fara sa depaseasca traditia psihiatrica a vremii respective. Babinski se axase pe doua idei opuse. Desi important, efortul lui Babinski nu a fost foarte fecund, mai ales pentru cei ce stiu ca, de peste 30 de ani, Jean Gautier vorbea despre nebanuita importanta a sinergiilor endocriniene in geneza tulburarilor psihice, rolul principal, in toate procesele de adaptare, revenind glandei tiroide, genitala interstitiala urmand-o in importanta, mai ales in echilibrul si stabilitatea glandulara a individului.

Cat priveste tulburarile psihice ale personalitatii, de exemplu isteria, Freud si Babinski nu puteau spune ca aceasta are o localizare cerebrala precisa, lucru dovedit, in final, de Babinski. Trebuia gasita o alta cauza. Asa a ajuns Freud la ideea inconstientului. Ce este inconstientul freudian? Mai intai, inconstientul este o ipoteza – o spune el insusi, in primul capitol din Abrégé de psychanalyse(Rezumat de psihanaliza): „Majoritatea filosofilor… declara ca existenta unui psihism inconstient este o absurditate. Totusi, exact asta trebuie sa presupuna psihanaliza, ceea ce constituie a doua noastra ipoteza”.

In realitate, inconstientul psihanalistilor nu exista, lucru demonstrat de Dr. Gautier in cartea sa. Inconstientul este, oarecum, suma inregistrarilor noastre automate, memorizate in celulele cerebrale. Este vorba de automatisme nervoase, ce nu exista decat in cadrul proceselor endocrine de care depind in mod direct inregistrarile nervoase. Pentru Gautier, in cadrul proceselor normale, ca si in cazul tulburarilor, viata de relatie este rezultatul reversibilitatii fenomenelor psihice, al interactiunilor constante dintre adaptarile de ordin endocrin si automatismele nervoase. Iata ce scrie Gaston Bardet: „Posedam functii psihice numite memorie si imaginatie; inconstientul nu este o «noua functie», aparuta in secolul XX. Este vorba despre un fals nume dat memoriei. De ce sa pastram, sa mentinem aceasta deghizare care creeaza confuzie generala… Dupa cum a aratat filosoful brazilian Almir de Andrade, in urma cu 20 de ani, daca observatiile lui Freud n-ar fi fost viciate de un a priori, ele ar fi trebuit sa-l conduca la abandonarea ipotezei inconstientului, imediat ce aceasta a fost formulata…«El ar fi trebuit sa renunte definitiv la inconstientul dovedit ipoteza rudimentara, sterila, nula; in locul inconstientului, Freud ar fi trebuit sa largeasca, sa extinda conceptul de constiinta.»”

Dupa inconstient, alta idee absurda a lui Freud a fost instinctul sexual, veritabilul deus ex machina al psihanalizei. Ce este acest salvator, acest Mesia protector, aparator si eliberator? Instinctul sexual freudian este o ipoteza in plus, tot nedovedita ca si inconstientul. Freud insusi o spune in Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii: „Pentru a explica nevoile sexuale ale omului si animalului, Biologia recurge la ipoteza instinctului sexual”.

In realitate, la om, instinctual sexual nu exista, dupa cum o demonstreaza Dr. Gautier. Omul are doar tendinte sexuale, ceea ce este cu totul altceva, un ceva care ne separa de animale. Vorbind de Freud, in cursul de la Bruxelles, Paul Sollier refuza „principalele tampenii ale acestui mare simplist, de la care ne-a ramas termenul de «complex», care este amestecat cu toate si cu orice. Complexul lui Oedip este insa un scandal, un caraghioslac…”

„Este surprinzator si de neinteles, scrie Gautier, ca originea intregului sistem psihanalitic se sprijina pe ipoteze, pe care psihanalistii le-au adoptat fara sa inteleaga ca supozitiile lor fanteziste se bazeaza pe aparente, pe tendinte sentimentale, si nu pe veritabilele cauze ale proceselor respective”.

Ipotezele se emit, dar apoi se verifica! In lipsa unei veritabile verificari stiintifice, am fi fost in drept sa speram ca rezultatele terapeutice ale psihanalizei vor sfarsi prin a dovedi indreptatirea celor doua ipoteze. De zeci de ani, toata lumea asteapta. Vorbind despre cartea lui A. Fabre-Luce, Hansen Catta repeta exact ceea ce acesta a spus despre Sigmund Freud: „Ceea ce acesta a spus adevarat nu este nou, iar cele noi spuse de el nu sunt adevarate”.

Cum se explica succesul freudianismului, al psihanalizei – sa fie vorba despre atractia noului, despre seductia superficialitatii? – fara nici un bagaj serios de cunostinte, doar cateva observatii, interpretari seducatoare, dar abracadabrante, o multime de ipoteze neverificate din punct de vedere stiintific?

Dupa numeroasele critici ale freudianismului, psihanaliza este pe cale de disparitie, audienta ei fiind tot mai slaba. Multi incep sa se intrebe daca Freud a crezut cu adevarat in teoriile psihanalizei. Pe tema asta, toate indoielile sunt permise. Thomas Molnar, profesor la Universitatea din New York, povesteste cum i-a raspuns Freud viitorului sau discipol Kardiner, care voia sa stie mai multe despre Totem si Tabu, faimoasa teorie a psihanalizei: „Ooo, i-a raspuns Maestrul, nu trebuie sa o luati in serios. Am inventat-o intr-o duminica, dupa-amiaza, pe ploaie…”

Pe de alta parte, potrivit lui E. Jones, fata de ruptura ce se profila intre Freud si Jung, primul l-ar fi implorat pe al doilea, care ii era prieten: „Promiteti-mi ca nu veti abandona niciodata teoria sexuala, care este esentiala. Din ea trebuie sa facem o dogma, un bastion inviolabil si invincibil”.

Subliniez spusele lui Freud, catre Ferencsi si Jung, in timp ce erau pe vaporul ce-i ducea la New York, in 1909: „Astia habar n-au ca le bagam mortul in casa, ca le aducem ciuma”(E. Jones).

Acelasi Gaston Bardet spune ca „Psihanaliza este o religie, cu fanaticii si cu schismaticii ei. O religie cu «seminariile» ei, in care sunt tratati «laicii», adica psihanalistii ce nu sunt inca medici… Trebuie sa fi initiat, pentru a deveni «pur». Fiecare analist trebuie sa fie psihanalizat de doua ori, pe cat posibil, de catre doi «initiati», ei insisi psihanalizati in prealabil… Trebuie ca sistemul psihanalist despre lume sa se substituie ideilor de constiinta morala, pe care un candidat le-ar mai putea avea.

Freud a fondat un Ordin secret, o fraternitate cu reuniunile si limbajul ei secret. In 1920, la sase dintre discipolii sai le-a incredintat cate un inel cu agata, piatra tulbure si simbolul propriei lor… sclavii. Este vorba de o adevarata masonerie, cu loji secrete in lumea intreaga, care se pun pe treaba cand «Magul cel Negru» este atacat”, spune Emile Ludwig.

In chip de concluzie, il citam pe profesorul H. Baruk, mare psihiatru, care in cartea sa, Eseuri despre medicina ebraica in contextul istoriei evreiesti (Essais sur la medicine hébraïque dans le cadre de l’histoire juive), la pagina 172, spune urmatoarele:

„Pe plan medical, dintre multe observatii, notam urmatoarele:

1). Psihanaliza lungeste vreme de ani si ani nevrozele susceptibile uneori de vindecare, printr-o miscare morala si afectiva sau prin tratament biologic.

2). Psihanaliza exagereaza si aprinde conflictele prin mecanismul tapului ispasitor, aruncand responsabilitatea tulburarilor pe anturaj. De aici crizele conjugale si revendicarile fara de sfarsit, fara niciun profit pentru bolnav, veritabila paranoie iatrogena.

3). Psihanaliza nu admite ancheta impartiala in caz de conflict, nu cauta adevarul, nu recunoaste constiinta morala, nici problemele sociale, cedeaza adesea in fata dorintelor individuale, fara sa se preocupe de ceilalti.

4). Psihanaliza favorizeaza uneori nevrozele, pe care le separa, injust, de psihozele pe care Freud nu le cunostea, din cauza unei incomplete practici psihiatrice.

5). Orice actiune omeneasca este interpretata de psihanaliza prin intermediul dorintei instinctive, presupunand dorinte inconstiente neverificate, dorinta de a ucide persoana iubita, dorinta victimelor de a se intelege cu opresorii etc., privilegierea tuturor acestora falsificand relatiile omenesti si introducand pretutindeni o culpabilitate adesea imaginara, neverificata.”

Fie ca aceasta remarcabila lucrare critica a Dr. Jean Gautier, despre Freud si psihanaliza, sa contribuie la replasarea cunoasterii Omului pe calea pe care ea nu ar fi trebuit niciodata sa o paraseasca.