Frate Calinic… Ioan Alexandru catre Calinic Argeseanul. Viata din carti, scrisori si dosare secrete (editie cartonata)

Volum aparut la 80 de ani de la nasterea poetului Ioan Alexandru

Editie ingrijita, studiu introductiv si note de Adrian Alui Gheorghe

Dupa ce a descoperit calea poeziei mari, lucru confirmat de critica literara, dar si de cititori, Ioan Alexandru a mers mai departe, cautand sa descopere calea proprie in poezie. Semnele acestei evolutii in „regasirea de sine” se afla in corespondenta catre Calinic Argeseanul, in care exista o mare ravna de descoperire a caii spre transcendent, spre Dumnezeu. In mai toate scrisorile trimise, dincolo de textul vizibil, exista o bucurie a rostirii si a comunicarii, pe care o resimte chiar si cititorul de azi.

Din bogata corespondenta dintre poetul Ioan Alexandru si monahul, apoi ierarhul Calinic Argeseanul, s‑a pastrat, din pacate, doar o parte dintre scrisori, pe care am considerat ca e potrivit sa fie publicate in anul in care poetul ar fi implinit 80 de ani. Si tot din pacate, nici scrisorile trimise de catre monahul, apoi ierarhul Calinic Argeseanul catre poetul Ioan Alexandru nu au fost inca „desferecate” din arhiva poetului, suntem convinsi ca ele vor iesi la lumina la un moment dat. O singura scrisoare trimisa de „fratele Calinic” se regaseste in Arhivele Securitatii, interceptata in „procesul de urmarire” al celor doi. Scrisoarea se regaseste „autograf” in anexa cartii.

Dosarul de urmarit al lui Ioan Alexandru („obiectivul Aldea”), recuperat partial de la CNSAS, reconfirma prietenia exemplara dintre un poet cu o pregnanta dimensiune religioasa si un preot monah cu dimensiune culturala, intr‑o epoca destul de vitrega atat pentru literatura, cat si pentru Biserica. Prietenii si‑au influentat unul altuia destinul, si‑au potentat unul altuia vocatia, sustinandu‑se in momente de cumpana. Dovezile se regasesc atat in memoriile lui Calinic Argeseanul (Toata vremea‑si are vreme), in corespondenta de fata, dar si in marturiile „indirecte,” si cu atata mai obiective, ale agentilor din structurile Securitatii.

Intr‑o epoca, ca a noastra, cand corespondenta s‑a „sablonizat” si a saracit, orice scrisoare care vine „din trecut”, mai ales cand e vorba de personalitati pregnante, este un vestigiu care trebuie tezaurizat.

In anul 1987, poetul Ioan Alexandru ii face un dar „fratelui Calinic”, un eseu despre „Semnificatia Baladei Mesterului Manole de la Manastirea Curtea de Arges”, cu dedicatie explicita: „Preasfintitului Calinic Argatu”. Textul este inedit, pastrat in arhiva personala a ierarhului Calinic Argeseanul si am gasit de cuviinta ca reproducerea acestuia in volumul de fata este o proba a prieteniei culturale si spirituale dintre cei doi, completeaza profilul relatiei care excede istoria imediata. Scris in preajma trecerii dintre ani, textul vorbeste de o „obisnuinta” care se instaurase in relatia inter‑umana: „Incepe sa devina o traditie in prag de Anul Nou sa ne intalnim unii cu altii in aceasta sala a Mesterului Manole de la Manastirea Curtea de Arges, ctitoria legendara a Voievodului Neagoe Voda Basarab, devenita necropola, simbol al intregului popor roman de‑a lungul veacurilor.” Jertfa triadica Manole – Ana – fiul nenascut care sta la baza ctitoririi Manastirii Curtea de Arges, ii da prilejul poetului sa vorbeasca despre Treimea Intemeietoare, despre jertfa care da durabilitate lumii noastre. Ospatul obisnuit la trecerea dintre ani este, in acest caz, unul al ideilor: „E bine si noi in prag de Anul Nou sa ne aducem aminte de pe calea baladei, a Cantecului de ceea ce este insasi esenta fiintei noastre, a poporului roman exprimata in Balada Mesterului Manole.” Motivul jertfei din balada ii permite poetului sa extinda semnificatia „inzidirii din suferinta” la nivelul istoriei Neamului, jertfa fiind o lectie de iubire dar si „o taina de vietuire a poporului nostru”.

In anexa am selectat cateva pagini din consistentele dosare de urmarit ale lui Ioan Alexandru, probe „incredibile” de imixtiune in viata personala in perioada comunista. Am considerat ca „viata din scrisori” si „viata din dosare” se completeaza si dau relief unei prietenii de cateva decenii, dovada peremptorie ca pustiul din jur poate fi insufletit, in vremuri netrebnice, de Poezie si Credinta. (Adrian Alui Gheorghe)