Fontes Perennitatis. Studia in honorem magistri Nicolae Ursulescu octogesimum annum peragentis

In urma cu exact 30 de ani, in toamna anului 1992, cand am pasit pentru prima data pe holurile Facultatii de Istorie a Almei Mater Iasienssis, aveam sa-l reintalnesc, la cursul de Istorie veche a Romaniei, pe profesorul Nicolae Ursulescu, pe care il cunoscusem inainte de ’89, la Palatul Culturii din Iasi, intr-o frumoasa seara in care regretatul Nicolae Puscasu prezenta specialistilor rezultatele cercetarilor de la Catedrala veche din Iasi. Atunci, profesorul care m-a initiat in cercetarea de teren mi-a spus: dumnealui este cel mai bun cunoscator al culturii Starčevo–Cris, un mare specialist al epocii neolitice din Moldova si un apreciat arheolog. In ochii adolescentului dornic de cunoastere a ramas imaginea unui om de o aleasa tinuta, cu o privire calda, cu un suras fermecator, dar mai ales foarte deschis, care discuta cu oricine, inclusiv cu subsemnatul, moment care m-a pus definitiv pe drumul spre arheologie preistorica.

Acelasi om aveam sa cunosc si la catedra, dar de data aceasta cu rigurozitatea profesorului si acribia specialistului, dar si cu o caldura patriarhala, pe care o oferea tuturor studentilor. Si acelasi profesor, specialist si om a ramas pana astazi, cand Magistrul aniverseaza frumoasa varsta de optzeci de ani.

Profesorul Nicolae Ursulescu s-a nascut la 2 aprilie 1943, la Iasi, intr-o familie de intelectuali (tatal, profesor de limba romana, mama, profesoara de istorie) care i-au insuflat pasiunea pentru umanioare, indeosebi pentru istorie, pe care avea s-o slujeasca pana astazi.

Dupa ce a absolvit Liceul „Nicolae Balcescu” din Braila, a urmat, intre 1960 si 1965, cursurile Facultatii de Istorie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, sustinand licenta sub coordonarea profesorului Mircea Petrescu-Dimbovita. De altfel, profesorul Mircea Petrescu-Dimbovita, impreuna cu profesorul Marin Dinu, i-au fost mentori in deslusirea tainelor preistoriei si in insusirea metodelor de cercetare arheologica, participand, inca de la inceputul reluarii cercetarilor arheologice in asezarea eponima a culturii Cucuteni, in 1961, la sapaturile arheologice atat de pe Cetatuia Cucutenilor, cat si de pe Dambu Morii.

Din pacate, chiar daca media absolvirii facultatii i-ar fi permis sa obtina un post in orice universitate din tara (isi dorea mult la Bucuresti), a trebuit sa aleaga intre a fi mai aproape de Iasi sau la malul marii, preferand dulcea Bucovina, unde a devenit preparator universitar la Institutul Pedagogic din Suceava, Facultatea de Istorie–Geografie.

A urmat o stralucita cariera universitara, inceputa la Suceava, ajungand asistent universitar in 1967 si lector in 1972, continuata apoi la Iasi, mai intai, intre 1984 si 1989, la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” (azi, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”) si apoi, din 1989 si pana in 2008, cand s-a pensionat, la universitatea care l-a format, devenind conferentiar universitar, in 1993, si profesor universitar, in 1999, la Facultatea de Istorie.

La cativa ani de la absolvirea facultatii a fost acceptat la doctorat de catre profesorul sau din facultate, academicianul Mircea Petrescu-Dimbovita, care l-a incurajat sa abordeze o tema mai putin tratata de catre neoliticienii chiar si din zilele noastre, anume despre inceputurile neoliticului din Moldova. Astfel, dupa cativa ani de munca, atat in biblioteca, cat si pe santierul arheologic (sansa a facut ca in preajma Cetatii de Scaun a Moldovei sa existe un sit arheologic din neoliticul timpuriu, apartinand culturii Starčevo–Cris), in 1983 a sustinut teza de doctorat cu titlul Primele culturi neolitice pe teritoriul Moldovei, teza care l-a consacrat ca pe un specialist al preistoriei Romaniei.

Evident, a urmat o intensa activitate didactica si de cercetare, publicand 22 de carti (dintre care 11 ca unic autor si 11 in colaborare), 248 de studii si articole in reviste de specialitate (128) si volume colective (120), numeroase rapoarte arheologice, recenzii, cronici, prefete, evocari, coordonand editarea a sapte volume de specialitate. In acelasi timp, a participat la numeroase manifestari stiintifice nationale si internationale, sustinand 245 de comunicari, dintre care 30 la sesiuni organizate in afara tarii. A abordat teme diferite, de arheologie in primul rand (sinteze sau problematici diverse ale neoliticului si eneoliticului, epocii bronzului, epocii fierului, dar si ale perioadei antice si medievale), apoi de istoriografie si muzeologie, precum si teme de cercetare interdisciplinara, fiind fondator (in 2000) si director al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice din cadrul universitatii iesene.

Din 2002 a fost conducator de doctorat in domeniul Preistorie si Protoistorie, indrumand un numar de 17 doctoranzi care au obtinut titlul de doctor in stiinte istorice.

A coordonat numeroase proiecte de cercetare in domeniul arheologiei, atat in calitate de responsabil stiintific a 15 santiere arheologice (dintre care, cele mai importante au fost Targu Frumos–Baza Patule si Isaiia–Balta Popii), cat si in calitate de responsabil a trei granturi nationale CNCSIS. De asemenea, a participat, ca membru in colectivele de cercetare, la numeroase alte proiecte stiintifice, santiere arheologice, din tara si strainatatea si granturi de cercetare.

In 1994, impreuna cu ceilalti colegi de la Catedra de Istorie Veche si Arheologie,

a initiat transformarea unui mai vechi volum tiparit in 1983 si dedicat memoriei profesorului Nicolae Gostar, intr-o revista de specialitate cu studii in limbi de circulatie internationala — Studia Antiqua et Archaeologica —, revista care a devenit o prestigioasa publicatie recunoscuta international.

De-a lungul timpului, profesorul Nicolae Ursulescu a fost membru in mai multe organisme stiintifice nationale si internationale: Institutul Roman de Tracologie, Societatea de Stiinte Istorice din Romania, Centrul International de Studiere a Culturii Cucuteni, Institutul Arheologic German, Union Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, The World Archaeological Congress, Institute of Archaeomithology.

De asemenea, a initiat si intretinut numeroase colaborari internationale cu departamentele de arheologie si istorie antica ale universitatilor din Bari, Liège, Chisinau, Berlin, Thessaloniki, care continua si astazi, colaborari care au insemnat, deopotriva, numeroase schimburi academice de profesori si studenti, precum si organizarea unor colocvii comune. Dintre acestea, cele mai importante au fost primele colocvii romano-italiene, Paralele istorice si culturale intre romanitatea orientala si sudul Italiei in Antichitate si Evul Mediu timpuriu, serie initiata impreuna cu regretatul profesor Rodolfo Striccoli, un prieten apropiat al magistrului.

In 2009, pentru contributiile deosebite la cercetarea arheologica preistorica si sustinerea invatamantului academic sucevean, Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava i-a acordat profesorului Nicolae Ursulescu titlul de Doctor Honoris Causa.

O viata intreaga dedicata istoriei, arheologiei, profesiei de dascal, activitati care au dat masura specialistului, profesorului si omului Nicolae Ursulescu.

Specialistul Nicolae Ursulescu s-a aplecat cu tenacitate asupra a numeroase subiecte, fie de arheologie preistorica, marea majoritate, dar si de istorie antica sau medievala, cu rezultate recunoscute, realizand, deopotriva, analize si enuntand ipoteze arheologice si istorice interesante si tentante.

Cercetarea primelor culturi neolitice i-a adus consacrarea pe taramul preistoriei, mai ales prin rigurozitatea muncii pe teren, dar si prin cea din biblioteca. Sapaturile arheologice realizate in cele mai bune conditii, cu inregistrarea minutioasa a tuturor detaliilor, a facut posibil ca datele obtinute sa ofere informatii multiple despre viata comunitatilor din vremurile trecute. Astfel, specialistul in arheologie a putut sa abordeze teme mai putin atinse, la vremea respectiva, in arheologia romaneasca, precum ocuparea habitatului de catre comunitatile preistorice, organizarea interna a asezarilor sau exploatarea resurselor minerale. Nicolae Ursulescu este cel care, in urma cercetarilor de la Solca, a adus in atentia specialistilor una dintre cele mai valoroase resurse minerale ale agricultorilor preistorici, sarea, documentand pentru prima data in arheologia romaneasca exploatarea sarii din izvoarele de apa sarata prin utilizarea recipientelor de tip briquetaje inca de la inceputurile neoliticului din Moldova.

Cercetarile arheologice ulterioare, de la Targu Frumos si Isaiia (jud. Iasi) indeosebi, i-au oferit numeroase dovezi ale complexitatii vietii sociale si religioase a comunitatilor eneolitice, care au permis specialistului sa incerce abordari care transcend arheologia pozitivista.

Sintezele asupra neolitizarii spatiului carpatic, asupra evolutiei neoliticului si eneoliticului, asupra religiei comunitatilor preistorice reprezinta si astazi, chiar daca au trecut decenii de la publicarea unora, puncte de reper in cercetarea epocii.

Profesorul Nicolae Ursulescu este cel care a reusit, cu maiestrie, sa aduca rigurozitatea specialistului in fata studentilor si sa ofere celor care doreau sa parcurga tainele trecutului indepartat un model de acribie pe care il intalnim la marile universitati din lume. Chiar daca pentru multi exista o dificultate in a parcurge toate informatiile si analizele prezentate, la final aveai imaginea unui intreg, care se derula logic si armonios, lumea preistorica capatand sens istoric.

Pe profesorul Nicolae Ursulescu aveam sa-l cunosc mult mai bine insa, ca si colegii mei, in urma multiplelor cercetari realizate impreuna, cand magistrul avea posibilitatea sa discute cu noi individual si sa ne ofere o cale. Nu impunea o masura, nu stabilea o matrice, lasandu-te sa descoperi singur taina ascunsa a unui artefact sau a unui complex arheologic. Si daca te impotmoleai, prin discutii te ajuta sa intelegi, orientandu-te spre calea cea buna. Dar cel mai important era ca intotdeauna plecai de la profesorul Nicolae Ursulescu cu dorinta de a reusi. Si multi au reusit!

Dar acribia specialistului si rigurozitatea profesorului nu ar fi fost complete fara omul Nicolae Ursulescu.

Nu cred sa existe vreun coleg de generatie sau vreun tanar specialist care sa nu fi gasit la Nicolae Ursulescu acea generozitate specifica marilor spirite, o vorba buna, calda, aproape parinteasca, imbinandu-se armonios cu dojenile amicale sau parintesti. Si cand existau suparari ocazionale, acestea erau repede abandonate, caci magistrul nu poate fi suparat prea mult timp pe colegii sau studentii sai.

Nu stiu sa fie vreun coleg care sa nu fi beneficiat de ajutorul domnului profesor atunci cand a avut nevoie, sa nu fi apreciat tenacitatea si energia cu care aborda toate subiectele, fie ele stiintifice, fie administrative, sa nu fi dorit sa impartaseasca bucuriile cu domnia sa.

Toate acestea au facut ca noi, toti fostii studenti ai domniei sale, sa ne bucuram ca in aceasta zi frumoasa de primavara suntem alaturi de Magistrul nostru, caruia ii uram sanatate si un calduros La multi ani!

Vasile COTIUGA