Fire de poem

Astept

Te chem la sfatul vrajitoarei, azi

Cu ritual de sange inchegat si vin.

Si ma imbrac precum la Cina cea de Taina,

Unde-am ramas pana a doua zi, cand m-a trezit

Un clopot ce-mi atarna de brate si spinare.

Eram ca o statuie de poet, dar eu nu sunt

Decat chemare si fum de anghinare, amar,

Si negru, si-nchis in negura din zare.

Vreau sa traiesc fara sa mor vreodata

Si vreau sa mor fara a fi trait. Caci ce folos sa irosesc

O viata de zile fade, cu amintiri pierdute

Si inecate-n fumul de care

Ti-am pomenit mai sus.