Filosofie, credinta si drept – Marius Andreescu
Exista in timpul ce ni s-a dat momente de meditatie, o intoarcere a gandului asupra lui insusi, in incercarea si dorinta fireasca de a descoperi sensul si permanente in exteriorizarile cuvantului scris, deseori imprastiate in teme si argumentari a caror unitate de continut este uneori imposibila de sesizat fara aceasta intoarcere a gandului asupra a ceea ce cuvantul a exprimat deja. O astfel de reflectie in cautarea arhetipurilor sau a sensurilor infrange determinismul linear al timpului pentru ca omul se dovedeste capabil, prin cugetul si cugetarea sa, sa calatoreasca in timp si, mai ales, sa descopere si chiar sa dea sensuri acolo unde aparent nu exista. Scopul existentei omului in dimensiunea sa fireasca de personalitate spirituala si libera poate fi caracterizat de cuvintele marelui filosof Constantin Noica: „Nu uita ca Dumnezeu te-a trimis pe lume sa-l inlocuiesti, sa dai sensuri, sa creezi, sa duci inceputul sau inainte. Vezi sa nu-ti pierzi timpul” (De Caelo).
Prin aceasta culegere de studii propunem o astfel de reflectie asupra unor teme diverse, dar al caror unitate de sens, in opinia noastra, poate fi identificata prin trei valori ce formeaza insasi titlul lucrarii noastre: „libertate, credinta si lege”. Aceasta triada nu exprima numai simple concepte, ci este o ridicare a categoriilor gandirii la nivelul de idei valorice. Ideea nu este o simpla descriere a obiectului experientei, ci o reflectie, o judecata asupra notiunilor pe care ea se intemeiaza.
Immanuel Kant spunea ca: „Ratiunea noastra se ridica in mod natural la cunostinte care merg cu mult mai departe decat poate sa-i corespunda candva un obiect pe care-l poate da experienta, dar care totusi isi au realitatea lor si nu sunt nicidecum simple himere” (Critica ratiunii pure). In acest sens, sustinem ca stiinta dreptului nu poate fi limitata numai la dimensiunea normativa, doctrinara sau la jurisprudenta, ci este mai mult decat atat, este un sistem unitar valoric, care poate fi regasit prin reflectia ideatica, in primul rand in principiile generale ale dreptului, si de aici in normale sale si, in general, in actul de justitie. Indiscutabil, libertatea este temeiul oricarei structuri democratice normative si esenta dreptului. Kant afirma ca: „Prin urmare, dreptul este totalitatea conditiilor conform carora liberul arbitru al unui om se poate unii cu liberul arbitru al altui om, conform unei legi universale a libertatii” (Metafizica moravurilor). Libertatea, ca stare ontologica a dreptului, este 10 ideea, arhetipul, pe care incercam sa-l evidentiem in studiile de fata. Prin ideea de libertate, dreptul are o finalitate fireasca: omul, in manifestarile sale sociale, dar si ca persoana spirituala. Numai prin acceptarea libertatii ca esenta a dreptului, intregul sistem juridic are sens si finalitatea sa fireasca: omul. Astfel spus, nu omul este pentru lege, ci legea este pentru om, nu pentru a-l constrange, ci pentru a-i garanta libertatea naturala. Constientizarea acestei dimensiuni valorice a dreptului si, in general, a intregii existente umane, reprezinta sensul evolutiei istorice a fiecarei persoane, dar si a societatii in ansamblul sau, asa cum spunea Hegel: „Istoria este progresul in constiinta libertatii”.
Ridicarea libertatii de la simplu aspect declarativ juridic la un fapt de constiinta nu se poate realiza numai prin determinarile normative ale unui sistem juridic sau prin situatiile existentiale in care omul este nevoit sa se manifeste. Este nevoie de mai mult decat atat, si anume de credinta. Cu justificat temei, parintele Arsenie Boca spunea: „Crestinismul i-a facut pe oameni constienti de libertatea lor”. Acelasi mare teolog roman afirma ca: „Libertatea de constiinta este cel mai adanc bun spiritual pe care omul il are la indemana sa”. Iata de ce subliniem rolul important al credintei, al trairii profunde in constiinta, a adevarurilor de credinta, acesta fiind temeiul, sensul profund atat al existentei, dar si al dreptului inteles prin ideea de libertate!
In acest context, legea nu este numai o simpla forma normativa a unei vointe politice ci un arhetip si o forma ce exprima un sens valoric al structurii juridice, prin care se instaureaza ordine de drept dar si ordinea sociala. Dar pentru aceasta legea trebuie sa fie nu numai purtatore de norme cat mai ales purtatoare de valori. Iar principala valoare ce ar trebui sa se regaseasca in realitatea mai adanca a normelor cuprinse in lege este dreptatea. La acest nivel expresia cea mai inalta in plan normativ a principiilor juridice, a valorilor sociale si crestine il reprezinta Constitutia. Intelegem legea fundamentala nu numai ca un simplu act normativ superior prin forta sa juridica, cat mai ales ca „asezamant politic si juridic al intregii societati”, asa cum bine afirma regretatul profesor Ion Deleanu. Totodata orice constitutie a unei societati democratice este si expresia contractului social intre stat, societate si fiecare membru al societatii, forma de realizare a armoniei si echilibrului social in dinamica sa. Studiile prezente in acest volum privind contractul social vor sa sublinieze actualitatea acestei temei si intelesurile valorice ale constitutiei si constitutionalismului.
Sistemul ideatic nu este independent de creatorii sai, desi prin valorile promovate si perenitatea sa poate depasi existenta efemera a celui care l-a creat. Am considerat ca este util sa cuprindem in acest volum si studii cu referire la unele personalitati din spatiul cultural, inclusiv cel juridic, tocmai pentru a sublinia rolul si importanta personalitatii in configurarea unui 11 sistem ideatic de valori pe care societatea, in devenirea sa intru libertate, poate sa il preia numai odata cu cei care l-au creat. Se afirma ca principiu fundamental al existentei statale, pentru orice societate democratica, suprematia legii si a dreptului, afirmatie justificata daca se ramane la fenomenalitatea sociala si normativa, la ordinea de drept sau la ceea ce se poate numi starea juridica a omului. Exista insa ceva mai profund si, totodata, mai inalt decat fenomenalitatea ordinii de drept si sociale, si anume libertatea, care, de altfel, este singura in masura sa sustina sistemul social si normativ al unui stat.
De aceea, prin continutul acestui volum, in mod explicit sau implicit, incercam sa afirmam credinta noastra in principiul suprematiei libertatii din care deriva suprematia legii. Aplicarea acestui principiu are drept consecinta si o transformare sociala ce uneori poate fi constatata in istorie, trecerea de la democratia maselor, specifica statului de drept, la democratia libertatii, stare ce va caracteriza, poate, societatea ajunsa la nivelul in care omul nu mai traieste dupa principiul „unul alaturi de altul”, sau libertatile nu mai coexista una langa alta, ci omul exista, munceste gandeste simte „impreuna cu altul „pentru ca in acest fel principiul coexistentei libertatilor sa nu mai fie inteles numai prin ideea de limita a libertatii unei persoane in raport ca a alteia ci mai ales in sensul sau adevarat si profund: conditia libertatii mele este libertatea celuilalt conform unei legi universale valorice. Mai este ceva de adaugat, si anume ca cele trei dimensiuni valorice ale stiintei dreptului si ale unui sistem juridic si social – libertatea, credinta si legea – sunt cuprinse in realitatea justitiei. Judecatorul este acela care „spune dreptul”, prin urmare trebuie sa se supuna propriei sale constiinte in al carei continut trebuie sa se regaseasca si valorile credintei crestine, pentru ca astfel sa aplice legea nu in scopul realizarii unei justitii abstracte, ci pentru om, pentru libertatea sa. Prezentul volum, care cuprinde studii sustinute la diferite congrese, conferinte sau seminarii, se adreseaza oricarui cititor, indiferent de profesie, dar care este preocupat de a gasi sensuri si semnificatii in fenomenalitatea, de multe ori debordanta, a juridicului si socialului.
Judecator dr. Marius Andreescu
