Filmul – Nepot al Renasterii

„Prozator si teoretician, profesor si autor de film de arta, documentarist si manager de studiouri de film sau televiziune, Ioan Carmazan pastreaza, spre deosebire de majoritatea colegilor sai, o dragoste rara pentru tinerii care bat la portile consacrarii in aventuroasa „meserie” de regizor de film.

Fara a astepta recunoastere sau macar respect, cineastul se confeseaza si daruie nestematele necesare formarii si edificarii pe drumul spinos al artei.

Eleganta simtului pedagogic al artistului se materializeaza in marturia de credinta a regizorului Ioan Carmazan care afirma treptele propriilor pasi inceputi ca „ucenic”  drama, durerea si suferinta in formarea virtualului cineast.”

Calin Stanculescu

Nu cunosc vreun regizor care, de la Plotin la Parintele Staniloaie, de la Cioran si Ruben Dario, la Fane Chiorul si la Tata Oancea de la Bocsa, sa strabata atatea itinerarii de care sa-si lege, intr-un fel sau altul, sintezele cinematografice.

„Regizorului Ioan Carmazan, celui mai interesant om pe care l-am cunoscut in ultimii ani”. Daca Geo Bogza, scriitorul care a calcat atatea locuri si a scris, asa cum a scris, despre atatia ilustrissimi, se sprijina pe un asemenea superlativ, trebuie sa intelegem ca naratorul e, el insusi, un personaj cu totul iesit din serie. Si pofteste sa-si defineasca personajele cu grija confraterna: sunt  dintr-o familie.

                        Cornel Ungureanu

Poetica lui Carmazan oscileaza intre cuvant si imagine. Iata ce frumos exprima el aceasta idee inca din startul cartii: "La prima vedere, cinematograful arata si romanul spune. Unul foloseste imagini, celalalt foloseste numai cuvinte. Ciudat este ca, in ultimul timp, cinematograful incearca sa si spuna, iar romanul incearca sa si arate". Inca nu exista in Romania regizori care sa-si fi teoretizat atat de minunat experienta creatoare. Nici Liviu Ciulei nu are o asemenea carte. Pintilie mai cocheteaza cu scrisul, Daneliuc, poate si altii, dar inca nu s-au adunat intr-un sistem. Sunt inca in faza "bric-a-brac". Asa e si opera lor. Bazat insa pe esenta artei, care este intuitia, Carmazan are o opera deja in concordanta cu teoria sa. Fiindca intuitiile l-au dus la metafora si parabola, cum sint majoritatea filmelor sale, culminand cu O secunda de viata, de departe cel mai inspirat film al anilor post-decembristi. In peisajul filmelor Noului val, filme imature, Carmazan este o oaza in desert. Si Mungiu sau Puiu fac filme intuitive, dar sint departe de eliptica filmelor lui Carmazan, departe de imaginile sale parabolice, existential-culturale.

                                    Grid Modorcea