Istoria oficiala devenea tot mai mult cea prezentata in cinematografe, in concordanta cu manualele de istorie triumfalista dupa care invatau in scoala aspirantii la un loc de student la istorie. Fenomenul a fost vizibil in cea mai mare parte a anilor regimului trecut.
Filmul istoric de fictiune, in diversele sale variante, a avut un potential ideologic si propagandistic urias din acest punct de vedere. Trecutul era mult mai facil de asimilat prin intermediul filmului decat prin cel al lecturii. Informatia transmisa prin mijlocirea peliculei, cuplata cu imagine, muzica, costume si in general cu ambianta creata in cinematograf era mai usor de acceptat si de inteles de omul educat la nivel mediu si mai jos. Printre scopurile urmarite enumeram dorinta regimului de a controla, supraveghea si manipula mult mai usor o societate precum cea romaneasca aflata intr‑un ansamblu totalitar ce parea bine structurat in a doua parte a secolului trecut.
Efectele au fost teribile. Astazi, o buna parte a generatiilor mature ale Romaniei cunosc marile momente ale istoriei noastre nationale prin intermediul cinematografiei, nicidecum al vreunei carti citite in acest sens. Printre cei care au inteles rosturile utilizarii cinematografiei ca utilaj propagandistic in scopul manipularii s-a numarat scriitorul si scenaristul Titus Popovici, poate cel mai fin slefuitor al mesajelor din aceasta perspectiva. Excelent manuitor al ideilor si textelor, Titus Popovici a fost poate principalul responsabil al descoperirii solutiilor ingenioase pentru a explica si distorsiona orice evidenta intr‑un mod cat mai credibil cu putinta. (din „Introducere”)
