Fiinta neamului romanesc

Titus Barbulescu publica, acum, o carte in care aduna articolele si eseurile sale scrise si publicate in Franta, timp de cateva decenii: articole politice, eseuri literare, pagini memorialistice, note ocazionale. Cand le citesc, azi, la rand, descopar in ele "temele" exilului parizian. Nu-mi propun sa le comentez. S-ar putea ca in unele idei (cu precadere acelea privitoare la istoria politicii romanesti) sa nu ne intalnim. Ma intereseaza insemnarile sale despre filosofii si scriitorii romani din exil, dar si altele despre viata universitara din anii  '30 sau despre literatura romana, in genere. Am citit cu interes si placere amintirile despre Mircea Vulcanescu sau Mircea Eliade sau notele despre Cioran si Virgil Gheorghiu. Spre deosebire de unii intelectuali romani din Paris, Titus Barbulescu apreciaza enorm pe autorul Orei 25 si crede ca prozatorul – teolog "a izbutit sa lanseze o atitudine romaneasca de actualitate universala". Analiza pe care o face este convingatoare. Ea ne obliga pe noi, criticii romani, sa reconsideram: cazul Virgil Gheorghiu", victima, am impresia, a certurilor si geloziilor pariziene.

– Eugen Simion