Cand la anul 476 dupa Hristos, Odovacar, seful garzii Herulilor, smulsese de pe capul ultimului August diadema imperiala, nimeni nu se astepta la caderea Imperiului Roman de Apus. "Roma este eterna!". Asa o cantasera poetii ei, asa crezuse publicul care se ingramadise mai numeros ca niciodata in amfiteatre, atunci cand imparatul Filip Arabul celebra mileniul Romei. Cine se putea gandi ca puternicul popor de la Tibru va pieri vreodata? Si totusi, a venit o zi cand, fara lupte aprige, fara zguduiri mari, Roma s-a prabusit prin simpla vointa a unui mercenar barbar. Un oras in care viata intregii lumi pulsa cu tarie, un imperiu bogat si stralucit, cu hotare intarite si cu armate mari si, mai presus de toate, o civilizatie rafinata, cum nu mai fusese alta! Toate acestea sa se prabuseasca intr-o clipa, fara niciun zgomot, fara nicio agitatie!… Cum se putea ca o viata asa de multipla si asa de puternica in manifestarile ei sa piara pentru totdeauna? Ce se facuse acel Senat mandru si maiestuos care impusese pe vremuri atator regi si generali celebri? Unde era poporul entuziast care umplea Forul, pentru a aplauda pe un Cato sau pe un Cicero?… Pierisera toti, impreuna cu imparatii si cu clasa aceia de rafinati si artisti care facusera odata marirea Romei imperiale. Despre toatea acestea vom afla in cele ce urmeaza, intr-o lectura placuta care ne aduce in fata ochilor o imagine pregnanta si completa a unor personaje romane si grecesti din antichitatea clasica.
Dand la lumina aceste schite literare, din care unele s-au publicat deja in reviste, am avut de scop, pe langa partea pur estetica, si pe cea utilitara. M-am gandit ca pot sa folosesc intru catva acelora care se intereseaza de literatura latina. As fi bucuros, daca voi izbuti sa atrag cat de putin atentia acestora spre un domeniu care la noi e aproape necunoscut. Am amestecat in evocarea figurilor, fantezia care nu depaseste insa cadrul istoric cu caracterizarile cele mai pregnante. Aceste caracterizari, alterand poate armonia ansamblului, au tocmai scopul de a ne da o imagine cat mai completa a personajelor descrise. Dupa seria potretelor romane va urma cea a portretelor grecesti si se va desavarsi astfel planul intocmit de mine. Am nadejdea ca acest manunchiu de schite sa contribue intr-o oarecare masura la propasirea clasicismului, atat de hulit si ignorat la noi. – I. M. Marinescu, Prof. la Univ. din Iasi.
