Întâmplările de aici se petrec în mare parte în sanatoriul de tuberculoză în care am îngrijit bolnavi în prima tinereţe şi au legătură cu acel „munte vrăjit” personal. Totuși, romanul Fericire sub limite nu este autobiografic. Filtrul literar modifică lucrurile, le deformează, chiar dacă nu le falsifică. De fapt, mai presus de el clipeşte mereu un fel de ochi al minţii care vede dincolo de aparențe și încearcă să extragă un înțeles sau un sens din orice, care umanizează tehnica nemiloasă şi ajunge în final la „viaţa aşa cum e”. Scriind acest roman am sperat că voi înţelege, odată cu personajele, cum se face că nu reuşim să mergem foarte departe în încercarea noastră de a controla lucrurile, cum, cu toate acestea, nu renunţăm nicicum la credinţa că odată şi odată vom izbândi. Nu ştiu dacă am atins „secretul”, dar măcar intuiesc că la sfârșitul sfârșitului suplimentul de trăire „live” – pe care l-am căpătat punând în pagină situaţiile de viaţă ale personajelor-persoane – înseamnă deja foarte mult. Asemenea lor, despovărat de iluzii, imun la zăngănitul ademenitor al succesului, pierdut pentru trecut şi lămurit asupra viitorului, învăț să mă las și eu prins în plasa acestui prezent etern.
