Sunt frant de oboseala, maine dimineata trebuie sa fiu cel mai tarziu la ora 8 la masa de scris, dar nu pot sa nu insemn chiar acum uluitoarea confesiune pe care mi-a facut-o Maryse. Incerc sa transcriu exact:
— Nu stii cat am suferit pentru d-ta. Voiam sa ma culc neaparat cu d-ta. Ma obsedai. O saptamana a fost un adevarat chin — dar stii? chiar fizic. Tii minte cand am venit sa te iau de la Rampa si am plecat impreuna in masina? In ziua aceea eram decisa sa-ti vorbesc deschis, fiindca vedeam ca altfel nu intelegi, sau refuzi sa intelegi. Ma hotarasem sa iau asupra-mi cele mai penibile detalii. Sa gasesc odaia unde sa ne intalnim, sa te aduc acolo, sa pregatesc, in sfarsit, totul… Dar tocmai in ziua aceea te durea… maseaua. Daca nu te-ar fi durut, as fi fost sigur a d-tale. N-as fi ezitat sa-ti vorbesc — si d-ta n-ai fi putut refuza. Niciun barbat nu refuza.
In primele zile — tii minte, dupa prima seara cand am fost la „Zissu" — ma hotarasem sa vin intr-o zi la d-ta, sa ma dezbrac, sa ma culc in pat si sa te astept. M-ai fi gasit acolo si n-ai fi avut incotro. Dar intre timp mi-ai dat Femei si am vazut ca nici macar asa n-as fi facut decat sa repet un episod din trecut. Mi s-a facut sila de mine si am renuntat, mai ales ca ai fi crezut ca o copiez pe eroina d-tale.
Mihail SEBASTIAN, Jurnal
