General | |
---|---|
Authors | Demetru Iordana |
Publisher | Hoffman |
Year | 2017 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786067782035 |
Format | |
Dimensions | 13 x 20 cm |
Pages | 356 |
Cover | Paperback brosat |
Fata doctorului Ambrozie
16,00 lei
Authors | Demetru Iordana |
---|---|
Publisher | Hoffman |
Year | 2017 |
Language | Română |
Pages | 356 |
Fata doctorului Ambrozie se intitulează romanul de debut al tânărului şi talentatului scriitor, d[omnul] Demetru Iordana. Este o carte densă, chiar stufoasă, în care autorul urmăreşte cu debitul şi antrenul unui prozator înnăscut, întâmplările puţin comune ale unei eroine de excepţie. Fania Ambrozie, sau, pe numele ei curent în care autorul a strecurat cu intenţie un anume tâlc, Fata doctorului Ambrozie întâmpină pe cititor chiar din pragul romanului şi-i reţine atenţia cu frumuseţea ei învăluită de taină, ca o Meduză de legendă, ce şi-ar fi exercitat asupra ei însăşi întâi, darul hipnotic. Vlăstar al unei familii cu arbore genealogic de distilate seve, Fania reprezintă la fizic şi la moral tipul ambrozian (pentru a folosi chiar termenul autorului) al eroinei, în timp ce Sonia, nepoata doctorului Artemie Cluceru, ar reprezenta, dacă ne e îngăduit acest circumstanţial joc de cuvinte, tipul lombrozian, dat fiind că ascendenții Soniei au practicat crima şi demenţa, iar senzualul şi pătimaşul dr. Artemie Cluceru nu s-ar da în lături de la nici o infamie, dovadă scena de intens dramatism, dintre el şi Fania, când rafinatul Caliban se năpusteşte asupra Mirandei.
Contrastul dintre feminitatea frigidă, de statură helenică a Faniei şi neastâmpărul de bacantă al Soniei este unul din farmecele, cu atenţie realizat, al romanului şi cu atât mai preţios cu cât el derivă din libera desfăşurare a întâmplărilor. Negreşit, d[omnul] Demetru Iordana nu e străin de anume intenţii, zidite cu premeditare la temelia romanului său. Incursiunile sale în genealogia eroilor, simetria cuplurilor, cei doi doctori, cele două eroine, cei doi eroi, inconformistul şi tulburătorul Horia faţă în faţă cu Dinu Nistor, inginerul delicat şi omul programului, puritatea rustică a Evei, pe care noroiul Capitalei nu izbuteşte să o mânjească şi chiar însăşi titlurile celor trei părţi ale volumului: Legea mecanică, Legea vieţii şi Legea artei arată că tânărul nostru romancier şi-a gândit subiectul şi şi-a organizat materialul cu pasiunea unui adevărat neofit, pentru care simbolurile şi principiile n-au avut când să-şi irosească prestigiul.
Cam aşa va fi procedat, poate, şi d[omnul] N. Papatanasiu în Sonata dobrogeană, deosebirea dintre cele două romane şi cei doi autori este că la d[omnul] Demetru Iordana meticulozitatea studiului n-a înăbuşit pe romancier, în timp ce d[omnul] Papatanasiu nu s-a lăsat în voia curentului epic, cu toate că romanul său este unul de atmosferă dunăreană şi autorul un categoric, deşi nestrunit, cunoscător al apelor.
Debitul narativ al romanului şi scrisul de un constant nivel literar salvează multe din situaţiile dificile, riscante sau chiar artificioase şi fac din Fata doctorului Ambrozie o lectură de continuu interes.
Abilitatea cu care autorul îşi asimilează diferite medii şi clase sociale, talentul său de a zugrăvi făpturi atât de diferite, de a le supune încercărilor celor mai îndrăzneţe şi de a le ridica deasupra împrejurărilor vestesc în d[omnul] Demetru Iordana un expert mântuitor de oameni şi de ficţiuni, căruia timpul îi va tempera tinereştile şi explicabilele excese.
Sunt, cu alte cuvinte, în Fata doctorului Ambrozie câteva lăstărişuri adiacente care ar fi dat, plivite şi simplificate, mai multă perspectivă ansamblului, mai mult aer, mai multă naturaleţă. Furat de plăcerea de a povesti, d[omnul] Demetru Iordana intercalează lungi spovedanii, cu care fiecare din parteneri se simte obligat să participe. Dar ceea ce e de rigoare la o clasă a nopţilor florentine e prea mult şi incomod într-un roman ca acesta, al cărui prim plan rămâne evoluţia şi definirea caracterului Faniei. Acest rost şi această sarcină sunt enorme şi ele sunt împlinite cu prisosinţă.
Diagrama psihologică a eroinei este din cele mai complexe, cum s-ar putea în mică măsură, deduce din următorul fragment de portret, contradictoriu, cu care am voi să ilustrăm totodată şi calitatea stilului d[omnu]lui Demetru Iordana: „Dacă surâdea, trebuia să crezi că sufletul i se zdruncină, iar uneori, dacă râdea, trebuia să crezi că în sinea ei nesiguranţa deschide prăpăstii, deasupra cărora inima ei tremură chinuită. Şi nu-i scapă nici pornirea ei, ai fi zis înnăscută, de a se preface şi de a sili o notă, o nuanţă, o atitudine mai mult decât obişnuieşte s-o facă un suflet de femeie, dar fără să depăşească limitele bunului simţ. Era, după cum o asemui Horia, ca o prismă de cristal prin care se refractă felurite raze întunecate şi luminoase: imaginea proiectată ieşea confuză, dar fascinantă” (p. 140).
Trecută prin purgatoriul atâtor atitudini contradictorii, de la sentimentul sterilizant al propriei ei inutilităţi până la descoperirea dragostei şi chiar la abolirea ei, Fania porneşte în cele din urmă la limanul liniştitor al vieţii de familie şi al artei.
Multe din misterele trecutului ei suflet ar voi parcă în lumina acestei încheieri să se lămurească: au fost nebănuite şi dificile
crize de creaţie. Tema e interesantă, fără doar şi poate, din nefericire însă, nu îndeajuns de concludentă. Fania, ni se spune în dese rânduri, scrie poeme ce fac vâlvă, sunt discutate şi de critică, iar la finele volumului o vedem mare poetă, cu glorie consolidată şi primind „cu resemnare singurătatea” pentru că „a suferi într-o lume interioară şi a jertfi totul chemării pentru frumos – este marea, aspra lege a artei”.
Excelente cuvinte numai că ele sună oarecum în pustiu. În definitiv, cine garantează că Fania a scris poezii şi că mai ales a scris poezii frumoase?
Fără un corp delict la îndemână, totul rămâne în domeniul ipotezelor şi trebuieşte primit sub beneficiu de inventar. Cu această rezervă, a cărui lacună va trebui neapărat împlinită, Fata doctorului Ambrozie, constituie unul din preţioasele debuturi epice, ale anilor din urmă.
Perpessicius