Fata care vede prin haos

Fata care vede prin haos este al cincilea volum de versuri publicat de mine pana acum. Poezia, starea de poezie precum si dorul de poezie sunt, din punctul meu de vedere, trepte de ascensiune pe calea intoarcerii spre sine, spre acel loc adanc, inalt si… atat de departe, desi se afla in chiar sufletele si inimile noastre. Fiecaruia dintre noi ii poate fi, cred, mai usor sa atinga cea mai indepartata stea din Univers decat sa afle calea catre sine, catre acel loc in care isi afla salasul Imparatia lui Dumnezeu, daca nu vom zdrobi ceea ce am adunat cu sarg: carapacea fatarniciei si a orgoliului sub care agonizeaza chiar sufletele noastre.

Fata care vede prin haos este un spectacol de poezie si constituie o opera de maturitate;cat adevar contine in clar, atata se pare ca si sugereaza. Spun sugereaza, pentru ca sugestia umple constiinta si o delimiteaza de trecut, fiind Infinitul gol, in timp ce adevarul continut -in clar- este Infinitul plin. Arta este in mod constient si continuu relevata de aceste doua infinituri, cel plin si cel gol. Cand ele doua au un echilibru fix, ca in cazul Fetei care vede prin haos sunetul este de aur rostogolit si, in candoarea sa, impune respect. Bucuria autoarei de a scrie acest poem este ilustrata chiar de sagalnicia cu care ne seduce spre a raporta totul la extazul de a fi auster. Important de stiut pentru cititori: Maria Calciu nu este sluga poemului, ci ii este stapana. Naratiunea este o retorica intoarsa spre ceea ce au mereu in comun poezia si proza: axul constiintei libere. Sedinta de psihanaliza Fata care vede prin haos esentializeaza trecutul, echivalandu-l cu o succesiune de simboluri printre care numai viata, asa cum ea, greu de trecut, constituie sinele practicabil al altitudinilor uriase. Recunosc in Maria Calciu desavarsirea poeziei mari pe care o contine erosul dedublat de logos trecut prin epic, prin istorie.

Aurelian Titu Dumitrescu

5. 02. 2010