Vreau sa cred ca drumul lui Eugenio Barba este cel in care intalneste copacul de care atarna pe creanga cea mai de sus un mar de aur si fara sa ii pese de cei din jurul lui, de privirile lor arogante sau scanteind a dispret, se catara in copac, in plina lumina de zi, si culege marul. Marul norocos al destinului. Curaj, perseverenta, credinta de nezdruncinat in vocea launtrului care mereu ii sopteste drumul pe care sa-l urmeze, caci este drumul lui.
Eugenio Barba, vizionar, reformator, artist, dramaturg-regizor, maestru, scriitor, in dramaturgia sa, in cuvintele sale imortalizate in reflectii asupra sensului si conditiei artei teatrului si a artistului, in cercetarile de natura artistica si stiintifica, in laboratorul de teatru, sesiunile Scolii Internationale de Antropologie Teatrala forjeaza un act artistic unificator prin coprezente ale contrariilor, intrupari ale simultaneitatilor, combinari temporale si spatiale, dintre trecut si viitor, dintre Est si Vest, declansand „o revolutie coperniciana fara de care stiinta teatrului de la sfarsitul secolului XX ar fi incomprehensibila”.
(Diana Cozma)
