Nascut in anul 1947, Adrian Popescu e, pe de o parte, un poet fara varsta, asociindu-se spiritual si estetic cu cele mai diferite promotii poetice din spatiul literelor romanesti, iar pe de alta parte e unul dintre reprezentantii marcanti ai celebrei echipe de la Revista „Echinox”, revista care a facut epoca in istoria contemporana a poeziei romanesti.
Mircea Iorgulescu il definea drept „poet al beatitdinii si al beatificarii”, Ion Pop afirma cu certitudine ca poetul „simte zeii in flacarile aragazului din prozaica bucatarie”, Nicolae Manolescu zice ca poezia lui Adrian Popescu, scrisa „intr-o limba de extrema finete”, are „gust de zmeura”, iar poetul insusi se autodefineste drept un „bland poet naturist”.
Volumul antologic reprezinta o selectie, o panorama a poeziei sale, de la cartea de debut („Umbria (1971) la ultimele titluri recente, toate pastrand aceeasi „viziune franciscana” si „religiozitate” poetica pe care i-au remarcat-o criticii si cititorii devotati.
Cartea se adreseaza tuturor iubitorilor de poezie autentica.
