In aceasta carte voi prezenta aspectele principale ale eticii fericirii si conceptele de caligrafie interioara si de indumnezeire atat la Platon cat si in patristica rasariteana. Pentru a fi fericiti trebuie sa cultivam virtutile si sa le inscriem in inima noastra. Existenta fericita este o existenta a valorilor superioare, a deschiderii catre transcendent si a impartasirii de Dumnezeu, atat cat ii este omului cu putinta. Dupa introducerea in etica fericirii a lui Platon urmeaza o comparatie a conceptelor de indumnezeire si caligrafie interioara la Platon si la Clement Alexandrinul, primul etician al Crestinismului, un erudit teolog si parinte al teologiei apofatice si mistice. Spre deosebire de Platon, Clement Alexandrinul subliniaza aspectul sacramental al fericirii precum si comuniunea cu Hristos si prin el cu Sfanta Treime. Acest aspect trinitar se regaseste si la Sfantul Grigore de Nyssa, pentru care intelepciunea creatoare si mantuitoare a lui Dumnezeu constituie arhetipul frumusetii si al vietii desavarsite, dupa care inseteaza fiecare om.
Conceptul de indumnezeire este dezvoltat de Sfintii Parinti Grigore de Nazianz si Maxim Marturisitorul si in legatura cu conceptul de perihoreza, de intrepatrundere si inhabitare reciproca. Fericirea are de face cu comuniunea. Ea poate fi aleasa, cultivata ca stil de viata, experimentata si aprofundata zilnic. Impartasirea de fericire tine deci si de hotararea noastra de a inscrie in noi frumusetea si valorile ei. Desigur ca acest proces de caligrafie este, la fel ca si existenta insasi, sustinut si insotit de harul lui Dumnezeu, care poate fi definit ca un orizont a priori. Inainte de a constientiza ca suntem si avem datoria existentiala de a fi caligrafi, harul lui Dumnezeu se revarsa peste noi din abundenta filantropiei divine.
