De mult timp, deja de prea mult timp – il simt de-acum ca pe o vesnicie -, ma vad umbland printr-o lume noua si stranie: Lumea Fara Tine. Timpul curge si el altfel, nu mai are un ritm asezat, stabil, si nici o directie previzibila: cand se taraste enervant de incet inainte, cand navaleste inapoi intr-un iures nebun. Desi am continuu impresia de deja vu, lumea in care trebuie sa traiesc fara tine e o lume necunoscuta, monocroma si atona, in care zilele si-au pierdut culorile, stralucirea si cantecul. Ca intr-un cliseu fotografic, e negativul Lumii Noastre.
Aceasta carte este despre dragoste si pierdere, despre calatorii in spatiu si in timp – calatorii obiective si subiective in acelasi timp -, despre locuri de pe harta si locuri din suflet, despre posibil si imposibil, despre viata si moarte, despre acum, atunci si niciodata.
De cate ori vreau sa vorbesc despre tine, ma impiedic in cuvinte. Pentru ca niciodata, de fiecare data, nu inteleg de ce trebuie sa vorbesc despre tine si nu cu tine. Desi au trecut mai bine de patru ani, tot imi trebuie cateva secunde, in care mi se rastoarna (a cata oara?) lumile si mi se distorsioneaza timpul, ca sa pot reseta realitatea in forma ei prezenta si cea mai dura: mai pot vorbi doar despre tine…
"Kia ora, haere mai!" (Buna ziua, bine ati venit!), ne intampina zambind ghidul local pe micul, dar cochetul, aeroport al orasului Queenstown. Salutul e in limba locala maori, desi ghidul, cu tenul foarte alb si parul roscat, arata mai curand a scotian sau irlandez. Dar voi afla, in cele zece zile cat voi sta in Aotearoua (Tara Norului Alb – in limba primilor locuitori), ca toti europenii o rup binisor in maori sau, cel putin, stiu o multime de cuvinte si expresii, la fel cum toti localnicii maori vorbesc englezeste bine. Aici convietuirea indigenilor cu europenii "Pakeha" a fost mult mai toleranta, spre deosebire de ce s-a intamplat cu aborigenii din Australia odata cu colonizarea englezilor.
