Eminescu – „mirunsa frunte”. In viziunea scriitorului Valeriu Anania

„Cartea de fata insumeaza o serie de cercetari atat despre eminescianismul  manifest sau latent al operei literare a lui Valeriu Anania, cat si despre poetul national ca subiect de preocupare deliberata si reflexiva a ierarhului carturar. Intr-un mod magistral, subtil si elegant, Ioan St. Lazar devoaleaza rolul central pe care Mihai Eminescu il are atat in creatia literara a lui Valeriu Anania, cat si in construirea sinelui sau existential-cultural. Aceasta centralitate nu tine de o simpla reverenta exterioara fata de marele poet, ci mai mult, este analoga, pentru a folosi unul din termenii profesorului Lazar, foarte inspirat ales, pentru ca la mijloc nu este un simulacru, ci o atitudine de pretuire pe plan cultural. Eminescu este pentru universul simbolic al poetului si literatului Valeriu Anania arhetipul prin excelenta, nu doar in calitate de creator de cultura, ci si in raportul sau existential fata de lume si viata. Reperul absolut, mai simplu spus, pentru Valeriu Anania, este Mihai Eminescu. El este steaua nordului, indreptarul, judecatorul, masura, radacina prin care aspirantul, iar apoi consacratul Anania cauta sa razbeasca, sa se defineasca, sa rodeasca in vita-de-vie a culturii romanesti. Din acest motiv este atat de important subiectul eminescianismului in opera ananiana: pentru ca nu poate fi localizat si identificat doar in anumite parti ale operei sale, ci mai degraba o structureaza, o subintinde, o articuleaza. Prin urmare, a desfasura inaintea cititorului tainele eminescianismului din opera lui Valeriu Anania inseamna a oferi, totodata, poate cea mai importanta cheie de interpretare si de intelegere a creatiei sale literare si nu numai.” (Episcopul Macarie Dragoi, al Episcopiei Europei de Nord)

…sorgintea divina a Poeziei / logosului poetic-uman, cu care se identifica Poetul si exercitarea ei in „ipostaza christica” purtand pentru oameni si intre oameni Cuvantul dumnezeiesc confin, este o expresie subiacenta a intalnirii omului poetic cu Dumnezeu, o intalnire perpetua si lucrativa prin ere, antrenand cu sine neamul receptiv al poetului. (…) …la „sanctificarea” populara exprimata arghezian, Valeriu Anania a adaugat „Eminescului”/si lui Eminescu, in acest „imn”, cu deschiderea argumentului teologic, un prag de sfintenie in planul intalnirii poetului cu Dumnezeu pe dimensiunea onto-poetica eterna. (Ioan St. Lazar)