Elixirul dragostei

Traducere de Doru Mares

Dragostea este oare un sentiment declansat de un proces chimic, sau este pur si simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Exista o metoda infailibila pentru a starni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioara pe Tristan si Isolda? Sau cei care se indragostesc asculta doar de propria libertate?

Fosti iubiti, Adam si Louise traiesc la mii de kilometri departare unul de celalalt, el la Paris, ea in Montréal. Corespondand pe e-mail, cei doi isi evoca trecutul comun, ranile inca neinchise, momentele de bucurie, dar si noile relatii. Ceea ce-i apropie insa a doua oara este prietenia, construita de comun acord si insotita de o provocare: ar putea sa-si reinvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?

Eric-Emmanuel Schmitt, observator minutios si lucid al capriciilor inimii, reuseste sa transpuna in acest roman epistolar, cu fine si surprinzatoare nuante, parcursul plin de capcane al unei legaturi amoroase tipice pentru vremurile noastre.

„In Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distinctia dintre dorinta si sentiment. Cred ca, in privinta iubirii, problema consta in faptul ca denumim cu acelasi cuvant doua teritorii diferite: cel al dorintei si cel al sentimentului. La granita dintre ele, atunci cand incercam sa impacam atractia fizica si dragostea, se nasc marile noastre povesti, nu intotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a nascut pe 28 martie 1960 la Lyon. In 1983 absolva cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diploma in filozofie. Trei ani mai tarziu obtine titlul de doctor in filozofie. Debuteaza in 1991 cu o piesa de teatru, Noaptea de la Valognes. Ii urmeaza Vizitatorul, care ii aduce consacrarea si pentru care este distins cu trei premii Molière, Variatiuni enigmatice, Libertinul etc. In 1994 ii apare primul roman, Secta Egoistilor, dar scrie in continuare piese de teatru care fac sali pline in Franta si in strainatate. In 2001 este recompensat de Academia Franceza cu Grand Prix du Théatre pentru intreaga activitate. De acelasi succes rasunator se bucura si romanele sale Evanghelia dupa Pilat (2000), Adolf H. Doua vieti (2001), Pe cand eram o opera de arta (2002), precum si eseul Viata mea cu Mozart (2005). Volumele care alcatuiesc „Ciclul invizibilului“ — Milarepa (1997), Domnul Ibrahim si florile din Coran (2001), Oscar si Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptatorul de sumo care nu se putea ingrasa (2009) si Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodata (2012) – s-au aflat luni intregi pe listele de bestselleruri din numeroase tari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri (2006), Visatoarea din Ostende (2007), Concert in memoria unui inger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvela, Cei doi domni din Bruxelles (2012) si La vengeance du pardon (2017). In 2008 publica romanul Ulysse from Bagdad, in 2011, Femeia in fata oglinzii, in 2013, Papagalii din Piata Arezzo, in 2014, dipticul Elixirul dragostei si Otrava iubirii, in 2015, Noaptea de foc, iar in 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii si distinctii literare, in 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cartile lui sunt traduse in peste 40 de limbi.