Elegii si alte poeme

Ignatie Grecu – un poet puternic, unic, de o evidenta originalitate – scrie poeme, de fapt, un alt tip de rugaciuni, psalmi, asa cum olarul-artist picta vase de ceramica Cucuteni sau, in alta parte a globului, vaze japoneze. Materia din care e construit un poem e de o simplitate emotionanta: ici – o lebada sau un stol de zburatoare regale, de un alb covarsitor, colo – o paleta de culori, intre care predomina negrul, rosul si, mai cu seama, albul, dincolo – un lac, o gutuie sau o felina. Si pretutindeni: lumina.

E o candoare de o forta rara in aceste si alte elegii sau poeme ale poetului-monah Ignatie Grecu. Candoare spre care se-ntorc, uneori, surprinsi, ingerii contrariati si la fel de teribili ca in elegiile rilkeene, din care poetul Ignatie Grecu recita, citeste si reciteste, ca dintr-un soi de carte a cartilor de poezie, tragand cu ochiul, cand si cand, la noptile noptilor ce stau sa ne inghita, la zorii de zi care pun pe ganduri privighetorile, la lebedele ce acopera cu aripile lor ample tot cerul sau la liturghiile pe parcursul carora miresmele de roze sfintesc totul. Artistul invata sa citeasca in nori si stejari, roze si brazi, cruci si vazduhul inmiresmat, in asteptarea rasaritului, cand alegi sa te bucuri si, iar si iar, sa te bucuri: de tine, de prietenii putini, tot mai putini, si de tot ce te face sa te simti binecuvantat sa continui inaintarea pe drumul ce te-a ales de decenii, de secole sau… milenii. / Aura Christi