General | |
---|---|
Authors | Irina Nastasa Matei |
Publisher | Scoala Ardeleana |
Year | 2016 |
Others | |
Identification | |
ISBN-13 | 9786068770635 |
Format | |
Pages | 372 |
Educatie, politica si propaganda. Studenti romani in Germania nazista
36,00 lei
Authors | Irina Nastasa Matei |
---|---|
Publisher | Scoala Ardeleana |
Year | 2016 |
Pages | 372 |
Lucrarea Irinei Nastasa-Matei se distinge printr-o serie de calitati incontestabile. Abordeaza, mai intai, o tema originala si importanta, cea a migratiei studentilor romani in Germania nazista, tema care nu a mai facut obiectul vreunei cercetari pana in prezent, in ciuda interesului evident pe care il prezinta. Demonstreaza apoi o buna cunoastere a bibliografiei (vaste) privind peregrinatio academica si foloseste in mod curent o literatura publicata in patru limbi, ceea ce-i permite situarea cercetarilor proprii intr-o perspectiva internationala. Nu in ultimul rand, ea se intemeiaza pe exploatarea mai multor surse prea putin cercetate pana acum in istoriografia romaneasca, in principal pe arhive germane (indeosebi Politisches Archiv des Auswärtigen Amts) si romane.
Principalul merit al lucrarii este acela de a atrage atentia asupra importantei studiilor universitare in Germania nazista pentru orientarea politica si ideologica in procesul de formare a elitelor romanesti in perioada 1933-1945. Autoarea situeaza aceste studii in contextul fenomenului mai larg al migratiei academice si al studiilor in strainatate (in Occident) ale tinerilor romani, indeosebi inainte si dupa Primul Razboi Mondial. Reorientarea catre Germania in anii 1930, dupa ce o lunga perioada studiosii romani se indreptau cu precadere catre Franta a fost, se argumenteaza convingator, rezultatul unui cumul de factori: facilitatile acordate de Germania pentru atragerea studentilor straini si cu precadere a celor din Estul Europei pentru a recruta si pregati astfel intelectuali influenti in tarile de origine; contaminarea ideologica a mediilor studentesti deja anterioara preluarii puterii de catre Hitler, in Germania ca si in Romania, propice difuzarii stereotipurilor extremei drepte si, mai ales, a antisemitismului; in sfarsit, acordurile cu caracter diplomatic, interstatal, care au intervenit intr-o perioada de expansiune a influentei Germaniei in aceasta parte a Europei, premergatoare declansarii celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Mihai Dinu Gheorghiu
* * *
Lucrarea de fata imbina empirismul istoriografic traditional cu sociologia culturii si a ideilor, dar si cu antropologia, pentru a descifra unul din mecanismele complexe a ceea ce a insemnat peregrinatio academica in perioada celui de-al Treilea Reich.
Migratia studentilor din Romania spre universitatile germane este un subiect important de studiat pentru perioada 1933-1945, in anii regimului national-socialist, deoarece atitudinea statului nazist fata de acestia s-a modificat, tinerii straini devenind o tinta, un suport al propagandei naziste. In felul acesta, multi dintre studentii din Romania care au trecut pe la universitatile germane in aceasta epoca s-au raportat – intr-un fel sau altul – la ideologia de extrema dreapta, unii dintre ei devenind agenti de transmitere a ideologiei extremiste. In acelasi timp alte grupe de studenti, precum evreii – dar nu numai –, au trebuit sa paraseasca aceasta filiera traditionala de educatie elevata din cauza persecutiilor pe criterii politice, ideologice sau rasiale, ceea ce va determina indreptarea lor spre alte spatii universitare.
Irina Nastasa-Matei
* * *
Irina Nastasa-Matei este cadru didactic la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. Cercetarile ei abordeaza antisemitismul, ideologiile de dreapta, politicile si transferurile culturale, relatia dintre politica si mediul academic etc. A beneficiat de mai multe stagii de cercetare in Austria (Viena si Graz), Germania (Berlin, München, Freiburg i. Br. si Bonn), SUA (Washington D. C.), Franta (Paris), Israel (Beer Sheva) s. a., cu o activa participare la conferinte, simpozioane si workshopuri in peste opt tari de pe trei continente. Este autoarea mai multor studii academice (ultima aparitie: From education to politics. The students from Romania, the Nazis, the Legionnaires and the Romanian Orthodox Church, in Burkhard Olschowsky, Ingo Loose eds., Nationalsozialismus und Regionalbewusstsein im östlichen Europa, Oldenbourg, De Gruyter, 2016), iar impreuna cu Laurentiu Vlad a coordonat volumul Universitate si Politica. Evolutii institutionale romanesti si trasee europene de formare intelectuala, secolele XIX-XXI (Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2014).