Dumnezeul meu. Despre rugaciunea inimii, lupta cu gandurile si ascultare

Iisus este curatia, lumina, sfintenia de care nu se atinge, nici nu se apropie nimic urat mirositor, pacatos. De aceea, singura sansa este aceea de a alerga spre Hristos, de a‑L apuca de picioare, de a nu‑L lasa si de a sta langa El. Domnul sa ne fie in inima, si gandul – tot acolo. Si cand pacatul te ademeneste – alergi inauntru, acolo unde e Hristos, si nu te departezi de El. Ganduri iti dau tarcoale, zbiara ca niste lei infuriati, dar nu se pot apropia, pentru ca se tem numai de Domnul; de tine nu le este frica, oricat de curajos ai fi. Oricat de mult ai crede in tine, oricat te‑ai stradui, nu poti nimic. Doar alearga spre Hristos, inchide ochii si ramai la picioarele Lui. Gandurile umbla de jur‑imprejur, se intarata, dar nu se pot apropia si pleaca. O alta cale nu exista.

Cel mai important este Hristos. Rugaciunea – de dragul lui Hristos, ascultarea – de dragul lui Hristos, nevointele – de dragul lui Hristos, lectura – de dragul lui Hristos, slujbele – de dragul lui Hristos. Daca nu e Hristos, toate acestea – raportate la vesnicie – nu sunt nimic altceva decat niste activitati lipsite de continut, caci in vesnicie putem intra numai cu Hristos – El este viata vesnica. Toate celelalte sunt goale. Atunci cand rugaciunea se face in inima, nu mai spui niste cuvinte, ci te adresezi direct Persoanei Sale. La fiecare rugaciune, la fiecare imbinare de cuvinte, ai o intalnire. Orice lucrare duhovniceasca trebuie sa duca la Hristos. Altminteri se transforma intr‑o practica duhovniceasca oarecare, in tehnici care s‑ar putea sa ne aduca reusita partiala, dar vor fi straine de desavarsire, pentru ca aceasta e posibila numai intru Hristos. „Doamne, Iisuse Hristoase…” si El vine. Neincetat El. Acesta este scopul rugaciunii.