Cartea Dragul meu turnator este un raspuns la intrebarea „De ce arata Romania asa cum arata in ultimii 23 de ani?“ O poveste despre un viol istoric, realizat prin complicitatea tuturor celor care scapasera de povara constiintei.
„Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au intalnit cu imaginea lor pusa pe masa de disectie a Securitatii n-ar trebui sa taca. Fiecare bucatica din aceasta experienta satanica, oricat de marunta ar fi ea, ar trebui adusa in constiinta celorlalti, impreuna cu cei care, pierzandu-si calitatea de «seaman», au facut-o cu putinta.“
„«De ce arata Romania altfel?» nu este o intrebare deloc complicata, de fapt. […] Romania arata altfel pentru ca vremurile noi au fost facute de oameni vechi, cu tehnicile vechi adaptate la o situatie noua; de oameni crescuti in cultul lui «nimic sfant» si cu o psihologie generalizata de caini pitbull: apuci, si ce-ai apucat nu mai lasi sa-ti scape din gura. De fapt nu e nevoie de o mare forta analitica pentru a intelege ca «Romania tranzitiei» s-a construit pe clanurile fostei Securitati, adaptate rapid la o noua conjunctura politica si economica. A profita de incognito-ul in care lucrasera si a ocupa in mod pasnic centrele de putere ale societatii, mimand formele lor de functionare democratica si deturnandu-le fondul, iata formula simpla si eficace adoptata de cei care, pana in 1990, traisera in culisele puterii.“ (Gabriel LIICEANU)
GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanti autori de „literatura personala“ din Romania de azi. In ultimul sfert de veac, cartile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs. Jurnalul de la Paltinis (1983), ale carui teme centrale sunt raportul maestru–discipol si importanta culturii intr-o epoca totalitara, a fost un adevarat bestseller al anilor '80: producea cozi la librarii, se vindea „pe sub mana“, se imprumuta numai prietenilor de incredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (intre timp tradus in mai multe limbi) s-a nascut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneste voci intelectuale de mare forta. Urmeaza, in alta formula, dar, in fond, tot in nota confesiva, Declaratie de iubire (2001), exercitii de admiratie si de atasament intelectual, etic si, nu in ultimul rand, uman fata de personalitati importante ale culturii noastre. Usa interzisa (2002) este una dintre cartile favorite ale publicului din ultimii ani si o revenire la notatia diaristica. Cu Scrisori catre fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasa din nou atras de simplitatea si directetea genului epistolar. Intalnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor insemnari care, desi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viata intreaga. In paralel cu volumele in care autorul construieste ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotista, Gabriel Liiceanu a publicat in ultimii ani o serie de carti eseistice, filozofice si de implicare in „viata cetatii“: Despre minciuna (2006), Despre ura (2007) si Despre seductie (2007), Estul naivitatilor noastre (2012), Dragul meu turnator (2013), Fie-va mila de noi! si alte texte civile (2014), Nebunia de a gandi cu mintea ta (2016), Romania, o iubire din care se poate muri (2017).
