Pentru o persoana particulara si care toata viata a preferat sa fie particulara, refuzand orice rol public, pentru un om ajuns, in aceasta preferinta a sa, destul de departe, inclusiv departe de patrie, caci e mai bine sa fii ultimul ratat in democratie decat martir sau stapanitor al gandurilor in despotism – pentru un asemenea om, deci, aparitia brusca la aceasta aulica tribuna reprezinta o mare stangacie si incercare.
Aceasta senzatie este agravata nu atat de gandul la cei care s-au aflat aici inaintea mea, cat de amintirea celor care au fost ocoliti de aceasta onoare, a celor care nu au putut vorbi, cum se spune, „urbi et orbi” de la aceasta tribuna si a caror tacere cauta parca si nu-si gaseste intrarea in noi.
