Dialoguri hiramice

Dintotdeauna și pretutindeni, dialogul viu și autentic dintre Maestru și Discipolul său a constituit țesătura misterioasă și invizibilă prin care s-a transmis fiorul predaniei. Dialogul însumează întrebarea și răspunsul și astfel se naște, din acest joc, unitatea cunoașterii de Sine. Ucenicul ascultător, cel care întreabă – uneori din pură curiozitate, alteori cu șiretenie, dar, de cele mai multe ori, cu o nedisimulată ignoranță a celor spirituale – se află la unul din capetele învățării, în timp ce la celălalt, stă Maestrul – cel care știe și e investit să înfăptuiască revelația cu măsură, cumpătare și iubire fraternă.

Mai apoi, la treapta următoare, aspirantul va trebui să plece într-o călătorie pentru a vedea la propriu ceea ce inițial nu credea că este posibil; la terminarea acestui periplu, inițiatul găsește, așadar, Lumina cea mare din sufletul său și ajunge astfel în Camera de mijloc – Centrul cercului și al Labirintului, deopotrivă. În fine, după ce va fi adunat ce-i risipit, aspirantul devenit Maestru va trebui, la rându-i, să dăruiască Lumina, adică să-și asume cu deplină și de neclintit convingere sacrificiul suprem, căci el va fi înțeles ființial că este nu doar sacrificatorul, ci și sacrificatul, în egală măsură, – piatra șlefuită conștientă de sine, sortită să-și găsească singură locul în zidăria Templului ideal al Umanității.