Dezvrajirea medicinei

Pare greu de crezut ca marele neurochirurg Constantin Arseni i se adresa lui Nicolae Ceausescu cu „dumneata”, nu cu „dumneavoastra”. Prestigiul intelectual, cultural se corela mai ales la cateva celebritati, precum profesorii Theodor Burghele, Grigore Benetato, Petre Vancea, Octavian Fodor si altii, cu o prestanta care impunea inclusiv autoritatilor comuniste. Aceasta prestanta naturala profesorii facultatilor noastre de medicina le-au sugerat-o si chiar le-au transmis-o studentilor. In general, asta facea chiar dintr-un medic tanar un personaj exponential, echivalent al avocatului din timpul Romaniei Regelui Carol I sau al ofiterului interbelic. De altfel, in cartierele semicentrale bucurestene, ca si in cele de decenta periferie, persoanele cele mai importante continuau sa fie, pentru locuitori, medicul si preotul. Exista multe marturii legate de activitatea nemijlocita a medicilor – si ma gandesc la cele lasate de sotia indianistului Sergiu Al. George, mult apreciat de Mircea Eliade.

Medicii au constituit o exceptie in Romania comunizata si ii putem considera gentlemenii perioadei postbelice, indeosebi ai deceniilor amintite, rastimp care a coincis si cu o liberalizare indenegabila.

Paradoxul pe care il traim astazi este ca in ciuda faptului ca admiratia pentru stiinta medicala este in crestere, respectul fata de cei ce o practica este in continua scadere. Aceasta dezamagire nu trebuie vazuta ca un aspect inevitabil al vietii moderne ci mai degraba ca o alegere constienta a medicilor de a cauta succesul lumii si confortul material. Datorita pozitiei lor privilegiate de martori ai vulnerabilitatii umane, medicii au datoria de a-si dezvolta propria personalitate reincalzind medicina, declansind o influenta pozitiva in viata moderna.

In incheiere, as spune ca medicul trebuie sa-si dea seama de nobletea vocatiei sale pentru a cultiva gusturile placute sufletului.

  Mircea Gelu Buta