Despre doliu. Un an din viata lui Leon W.

Editia a II-a, revazuta

Mircea Mihaies il insoteste pe filozoful, expertul in iudaism, celebrul om de presa american Leon Wieseltier intr-o experienta tragica: pierderea tatalui. O experienta sublimata intr-o carte nu mai putin celebra, Kaddish. Rugaciunea rituala pe care fiul e dator sa o rosteasca timp de un an devine pretextul si suportul unui exercitiu intelectual si afectiv exceptional, compus cu mana de maestru de filozoful american. Intreg acest parcurs e urmarit, descris si interpretat de Mircea Mihaies cu empatie, inteligenta, eruditie, dar mai ales cu o forta expresiva care il reatesta ca scriitor de prim rang. Pot reverbera la armoniile acestui concert la patru maini toti cei care incearca sa inteleaga sensul suferintei, al pierderilor ireparabile, al nevoii de alinare, al rugaciunii, iertarii, amintirii si uitarii. Pentru ca le-au trait. (Adriana Babeti)

In Talmud gasim aceasta fraza: „Cand moare un intelept, toti sunt rudele lui”. Cu ea si-a inceput Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului sau, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic si profund al acestei fraze, Mircea Mihaies a dedicat elucidarii ei o investigatie tulburatoare, la capatul careia aflam ce mai inseamna pentru omul modern sa tina doliul religios si rugaciunile de mantuire pentru parintele sau mort. Pasiunea investigatiei il tine pe cititor cu sufletul la gura, intr-o situatie care ne va tine pe toti, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut in/de bezna. Cand moare un om, toti ii poarta doliul. Despre doliu este o carte superba, care ne priveste cu insistenta pe toti. (H.-R. Patapievici)

Amintirea, rugaciunea, veghea, melancolia despartirii fara intoarcere, noaptea adanca si definitiva care ne cotropeste existenta atunci cand trebuie spus fatalul „bun-ramas” parintelui iubit, intalnirea inevitabila si totusi de negandit cu limita din urma, jalea, dar si speranta impotriva sperantei, inerenta, spiritul mesianic din inima iudaismului, toate aceste teme si atatea altele se regasesc in cartea lui Mircea Mihaies, deopotriva erudita si tulburatoare, manual de gravitate, empatie si salvare. (Vladimir Tismaneanu)

Despre doliu este o carte cu mai multe fete, proteica. Poate fi citita si ca un roman, odata cu fragmentele de fictiune. Textul in care Mircea Mihaies isi imagineaza calatoria mamei lui Leon W. in Timisoara anului 1939 (calatorie pe care mama acestuia chiar a facut-o) poate fi privit sub lentila critifictiunii. Discursul se desprinde de dimensiunea critica si intra in literatura. Jocul, oscilatia dintre realitate si fictiune, inserarile unor pasaje literaturizate devin un specific al scriiturii lui Mircea Mihaies. (Ioana Manta-Cosma)

Pornind de la cartea lui Leon Wieseltier, Kaddish, dedicata doliului pentru tatal sau, Mircea Mihaies, prin aprofundari analitice si prin extrapolari, isi propune sa realizeze o fenomenologie a subiectului mortii, implicand cunoasterea de sine, reevaluarea relatiei tata-fiu, intoarcerea la traditie si recuperarea unor sensuri pierdute, alegerea intre datorie si rationalitate, voluptatea si tandretea rememorarii, dorinta de recapatare a puritatii morale. (Paul Aretzu)