Cu romanul Deborah, Catalin Mihuleac isi continua un proiect literar care are in centru recuperarea memoriei evreilor din Romania. Cartea comprima cateva intervale esentiale din istoria Romaniei – intre 1918 si 2018 –, concentrate in jurul povestilor de viata ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmarind chiar viata lui Deborah, nascuta la Campulung si deportata impreuna cu membrii familiei intr-un sat ucrainean de peste Nistru. Prigoana evreilor e vazuta prin ochii lui Deborah, in scene foarte puternice, ca si episoadele care surprind deportarile in Transnistria, intr-un tablou de epoca ce reuneste personaje memorabile.
Exista eroine de roman care intra intre coperte greu, ca intr-un corset. Pe altele, capitolele flutura fara gratie, aidoma hainelor uzate pe o sperietoare din lanul de grau. Nu-i cazul lui Deborah. Deplasandu-se – in pantofi cu talpa de lemn, pe tocuri sau in baston – de la o perioada istorica la alta, in cei aproape o suta de ani ai sai de viata, ea nu este o simpla eroina de roman. Ea este o femeie-roman, ea este un veac de femeie, ea este o istorie vie. Imbolnavitoare si tamaduitoare, brutala ca un sloi si tandra ca un gheizer, umana si inchizitoare, perversa si naiva, bine-venita si regretabila, imprevizibila si descifrabila, montana si oceanica, Deborah face din cititor ceea ce a facut in timpul scrierii romanului din autor – un gigolo de conversatie, un secretar de plictiseala, un sparring partner de polemica, un bursier de insomnii. Suferind cronic de nesomn, Deborah este un personaj la care scriitorul si cititorul viseaza intr-o deplina solidaritate. – Catalin Mihuleac
