De vorba cu Joao Carlos Martins

João Carlos avea carisma, disciplina, forta, resurse tehnice nelimitate si facea dovada unei impetuoase dorinte de a-si demonstra talentul la pian in arena publica.

      Dar destinul nu a vrut acest lucru, an de an el trecand prin diferite stadii de dureroasa suferinta fizica, de disperare si de criza existentiala, adesea parasind pianul pentru mult timp. In plina angoasa, de fiecare data a tasnit pe scena, asemenea unui leu ranit. O vreme totul mergea bine, nu o data el reluandu-si locul ce-i revenea de drept in cadrul comunitatii muzicale internationale, in care niciodata nu a fost pe deplin uitat. Deodata, tragedia avea sa-l loveasca din nou, si va disparea iar in cadrul unor ciudate existente.

      Martins este raiul biografilor, iar ceea ce el insusi gandeste despre viata sa se afla in prima parte a acestui volum. As dori sa remarc faptul ca niciodata in discutiile cu João Carlos nu a lasat sa scape vreo nota de autocompatimire. Martins nu este omul care sa se smiorcaie. Niciodata nu lasa sa se intrevada amaraciunea, ajungand chiar sa lase impresia ca este un fatalist. In ciuda a tot ceea ce i s-a intamplat, simt cu tarie ca el a trait o viata pe deplin realizata. In fond, a beneficiat de dragostea si de incurajarea parintilor si a familiei sale, reusind sa-si indeplineasca misiunea de a inregistra pe disc intregul corpus  imens al lui Bach pentru pian. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, este animat de o pasiune vorace pentru pian, dedicand nenumarate ore instrumentului, ore in care a convietuit profund cu J. S. Bach, obsedantul angajament al vietii sale. João Carlos a desfasurat mai mult decat o cariera.
David Dubal