„Lucrarea de faţă continuă seria unei estetici a simţurilor secundare, deschisă de autoare prin lucrarea Despre miresme şi duhori (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005). Unele dintre teme au format obiectul unor cursuri ţinute la Institutul de Filosofie al Universităţii din Viena, altele au fost prilejuite de congrese de filosofie, conferinţe sau vernisaje. Cu excepţia ultimului capitol, care are la bază textul unei conferinţe ţinute la Universitatea de Arte Aplicate din Viena în 2008, celelalte studii prelucrează capitole din volumul Tasten, Riechen, Schmecken. Eine Ästhetik der anästhesierten Sinne” (Königshausen & Neumann Verlag, Würzburg, 2005).
În pofida popularităţii Banchetului lui Platon şi a anecdotelor lui Diogenes Laertios despre preferinţele culinare ale filosofilor, simţul gustului pare a fi astăzi lipsit de relevanţă filosofică. Etimologia comună a „savorii” şi a „sapienţei” a căzut în uitare, iar „apetitul” şi-a pierdut rezonanţa metafizică. Mai mult, începând din secolul al XVIII-lea, facultatea de judecare estetică numită gust a fost complet separată de simţul fiziologic al gustului, ultimul fiind considerat inapt de a produce artă. Chiar şi fenomenologia, care pune percepţia la baza teoriei experienţei, s-a rezumat până acum la analize sporadice ale gustului. Cartea de faţă interoghează motivele acestei tăceri, care este cu atât mai surprinzătoare cu cât simţul gustului şi „arta culinară” au intrat în ultimele decenii în atenţia deopotrivă a artiştilor, a ştiinţelor umane şi a ştiinţelor cogniţiei.
