De-a dreptul si literatura

In celebrul sau Dictionar al ideilor primite de-a gata, Flaubert scrie despre drept [le droit] – ca si despre "clarobscur", "infinitezimal" sau "contralto" – on ne sait pas ce que c'est. Or, daca, in absenta unor substantive pe care le-ar determina, adjectivele din aceasta enumerare ar putea admite valul de imprecizie care le acopera sensul, cu greu ne-am astepta ca un domeniu cu coerenta remarcabila a dreptului sa fie obiect al unei ignorante cvasigenerale.

Si, totusi, ermetismul dreptului, a carui puritate ar reprezenta per se o "calitate", este intretinut de una dintre conventiile cele mai puternice ale doctrinei, al carei ochi, lucind omniprezent, precum cel al poetului, cu "uitatura indiscreta intre pagine de op", vegheaza (si) la mentinerea intangibilitatii domeniului:

Cum priveste biologul goangele la microscop

Heisenberg graia cu minte ca nu-i chip a cerceta

Fenomene subatomici fara a le-nfluenta.

La fel eu, de vreu o lume vie sa o ticluiesc

Nice voie am vreodata nici s-ating nici sa privesc.

Impotriva acestui ermetism militeaza colectia de fata. Alegand sa scrie De-a dreptul, autorii textelor publicate sub acest titlu general isi asuma raspicat gestul ridicarii valurilor care le acopera disciplina, al denuntarii conventiilor, neavand, totusi, pretentia ca releva Dreptul, ci scriind despre acesta, o pozitie relativista, dar nu mai putin angajanta (in fond, "Nici un story nu se leaga de nu crezi in adevaru-i"). – Raluca Bercea