Dă-mi soarele înapoi

O femeie educată și angajată din punct de vedere social își vede dintr-odată viață dată peste cap de apariția unei boli. Tragedia va fi însă transformată prin alchimie de către protagonistă într-un creuzet existențial, în care se unesc, într-un singur flux, deschiderea spre lume, prietenia, solidaritatea și credința. Căzând și reînălțându-se, înfruntând și împărtășind furtunile care nu sunt numai ale sale, va învinge răul și va primi în final o răsplată pe măsură. 
 

„Să te alături schimbării și să susții viața" - acestea au devenit cuvintele mele de ordine după treizeci de ani, după o perioada pe care eu o numesc acum „parte" a vieții, una care și-a încheiat cursul, cerându-mi să mă resetez ca un computer ce fusese smuls de la alimentarea cu curent electric. Revenind la viață după diagnosticarea bolii, placa de bază nu mi-a mai transmis impulsurile corecte; sau poate că erau „corecte", dar în mod sigur pentru corpul meu erau ilizibile și, mai presus de toate, inacceptabile pentru mintea mea în acele momente de cădere emoțională, în iureșul avalanșei psihologice perfect coordonate cu criza pe plan fizic, remediile au fost: muzica, ritmul și textele deschise din poezia cantautorului italian Zucchero: Redă-mi soarele / pe care îl aveam în mine // Redă-mi soarele / deoarece plouă în mine și, în ciuda a tot și a toate, rămâne bucuria, chiar dacă se întâmpla în confuzia și delirul de a pierde puncte de referință esențiale din acea „parte" de viață pe care o trăisem înainte." - Carla Gagliardi