Cuvinte de aur 10. Biserica si Taina Sfintei Preotii

Cu Harul lui Dumnezeu Celui intreit in Persoane, si cu mijlocirile Invatatorului Ioan Gura de Aur, Dascalul Bisericii Universale, purcedem la editarea celui de-al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, avand ca tema Biserica si Taina Preotiei. Volumul cuprinde pe larg invataturi despre Biserica, despre mersul la biserica, despre Preotie, preot si predicator, despre pacatul osandirii preotului, despre episcop si hirotonie.

Biserica este caracterizata de catre Invatatorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre intemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserica, nu Biserica pentru cer. Exista Biserica cereasca, Biserica ingerilor, in intelesul general, dar urmatoare acesteia, si Biserica in sens restrans. Biserica isi are inceputul odata cu crearea protoparintilor si a fost reintemeiata in chip definitiv de catre Hristos ca un Rai. Ea constituie un trup al carei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcatuit din membrele vrednice sau nevrednice. Unitatea Bisericii este pastrata prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei.

Nu exista si nici nu va exista altceva mai puternic decat Biserica. Ea este mai puternica decat cerul. Cati n-au atacat-o? Toti, insa, au pierit, in timp ce Biserica ramane in veac. Numai ca atunci, in vremurile Sfantului Ioan Gura de Aur, ca si astazi, crestinii nu puteau sa perceapa dimensiunea si scopul Bisericii.

Care este scopul Bisericii? Scopul ei il poate afla cineva prin participarea la viata Bisericii care, din nefericire, nu este si nici nu se desfasoara asa cum trebuie. Pretextele si justificarile crestinilor de atunci sunt intocmai ca si cele ale crestinilor de astazi. Ne necajeste caldura, frigul, faptul ca nu intelegem cele spuse in Biserica, si altele asemanatoare. Tuturor acestor pretexte le raspunde pe masura Invatatorul cu „gura de aur”.

Taina Preotiei este harisma dumnezeiasca si slujirea care se potriveste ingerilor: „Se savarseste pe pamant, insa are randuiala lucrurilor ceresti”. De aceea nu este ingaduit sa doreasca preotia oamenii care sunt lipsiti de insusirile necesare: de iubire fata de turma, de ravna, de smerenie, de capacitate invatatoreasca si conducatoare. Responsabilitatile preotului sunt foarte grele, pentru ca el isi asuma lucrarea mantuirii sufletelor. Problemele si greutatile lui sunt multe. Pacatele se vindeca cu greutate neinchipuita, de aceea este nevoie de mare atentie pentru alegerea persoanelor potrivite. O mare importanta trebuie sa se acorde pacatului iubirii de stapanire, pentru ca acesta sfasie si pierde Biserica.

Preotul este omul cel mai bun si mai pretios pe care-l are lumea. Este ingerul lui Dumnezeu si mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni. El aduce oamenilor invataturile dumnezeiesti. Deci in ce mod trebuie sa fie primit de catre credinciosi? Cinstea care trebuie sa i se acorde preotului este pe masura vredniciei lui. De aceea sfantul Ioan condamna cu tarie osandirea adusa preotului, care ii atinge si pe pastorii vrednici: „Nimic nu pierde atat Biserica cat aceasta boala. Si asa cum un trup care nu este intarit cu acrivie prin legatura nervilor, naste multe boli si face viata de nesuportat, la fel si o Biserica, daca nu este incinsa cu lantul statornic si puternic al iubirii, naste razboaie nenumarate, inteteste mania lui Dumnezeu si se face cauza a multe ispite”.

Comandantul razboiului duhovnicesc este episcopul. Din acest motiv, generalul acesta trebuie sa fie un razboinic experimentat, pentru ca lupta lui este dusa impotriva stapanirilor intunericului. Mai ales „trebuie sa fie daruit cu har si pace”. Grija pentru toti este scopul Bisericii, de aceea calitatile episcopului sunt mentionate indeosebi in cuvintele despre preotie ale Sfantului Invatator cu gura de aur. Grija episcopului nu trebuie sa se limiteze doar la biserica locala peste care a fost pus intaistatator, ci trebuie sa cuprinda intreaga Biserica a lui Hristos.

O importanta speciala trebuie sa acorde episcopul hirotoniilor celor care vin la el, pentru ca greutatea si responsabilitatea lor cad asupra savarsitorului. Cu siguranta ca „Dumnezeu ii hirotoneste pe toti si lucreaza prin toti”, chiar daca sunt nevrednici, si aceasta se intampla „ca sa se mantuiasca poporul”. Dar „primejdia se abate asupra acelora care isi pun mainile fara luare aminte, hirotonind la intamplare”.

Toate aceste subiecte le vom lectura urmarind pana iscusita a Sfantului Parinte.

Suntem datori sa adresam multe multumiri tuturor celor care au ajutat in diferite moduri la finalizarea acestei lucrari.

Ne rugam cu smerenie ca Sfantul sa-i rasplateasca pentru ostenelile lor.

Benedict Ieromonahul,

Schitul Nou,