„Tacerea ni se evidentiaza ca fereastra prin care se arata si ne vorbeste Fiinta si, desi usor, totusi, asa de bogat, concret si sigur incat iti vine sa strigi: Doamne, Iti multumesc pentru linistea asta, Iti multumesc pentru tacerea Ta! Nici omul pe pamant si nici Dumnezeu in cer nu sunt suverani prin minte ci prin inima lor. Numai prin minte, ei ar fi monstri: un monstru planetar si un monstru universal. Ei sunt valoare si frumusete prin inima, pentru ca inima este nu numai sensibilitate, ci sensibilitate intelegatoare. Adevarata cunoastere nu este rationarea ci infinitul sensibilitatii ca intelegere. Niciodata nu va exista «taina» mintii dar totdeauna va fi taina inimii. Tacerea este marea proba, marele examen, marele sfinx si marele dascal al vietii. Ca mister si abis al fiintei, ea este asemenea muzicii sferelor si intunericului supraluminos al lui Dumnezeu: pentru cei surzi inexistenta, pentru cei intelegatori asurzitoare. Fara tacere, activam si reusim numai la suprafata fiintei; abia prin tacere intram si izbandim intru fiinta.”
