Nicoleta Beraru pune in centrul atentiei exponenti ai generatiei "singur acasa". Interesul pentru aceasta generatie a fost mai intai statistic, apoi din cifrele alarmante s-au nascut rapid titluri tari de presa si cateva campanii sociale, insa in universul intim al acestor copii, aflati intr-o situatie de vulnerabilitate emotionala distincta, nu s-au incumetat multi autori sa patrunda. Subiectul e profund romanesc si are ramificatii in toate straturile societatii noastre, de aceea e si incomod pe alocuri sa privim in oglinda pe care ne-o asaza in fata autoarea. Calatorind alaturi de Luluta si Petrisor prin Romania, fie ea rurala sau cu pretentii de oras universitar, simtind nesiguranta pasilor lor si dificultatea de a-si gasi locul, deslusim de unde ni se trag multe ca popor. Suntem fragili, dar imbracam fragilitatea in forme dintre cele mai dure fara sa ne ingaduim sa fim sensibili la suferinta celuilalt, alternam deznadejdi cu exaltari idealiste si ne dor fara incetare ranile de abandon. Pe imaturitatea noastra emotionala si-a cladit prosperitatea aceasta clasa politica iresponsabila care ne asmute cu orice prilej. – Sanda Nicola
In Cuiburi de berze, Nicoleta Beraru ne propune o poveste renuantata despre instrainarea care suprima certitudinile si despre consecintele sufletesti si sociale ale dezradacinarii. Simbol al suspendarii intre doua lumi, omul desprins din mediul sau (de obicei rural) si plecat in strainatate pentru un trai mai bun ajunge sa fie scindat intre trecerea fortata la modernitate si un dor plin de nostalgie (nu doar de familie si un "acasa" pasnic si asezat, ci si de ambientul identitar). Astfel, devine strain in mod egal fata de ambele lumi, fiind aruncat in relativitate si o suferinta insotita de dezorientare. – Violeta Borzea, editor
