General | |
---|---|
Authors | Gaetan Sauve |
Publisher | Vidia |
Year | 2011 |
Others | |
Title (original) | Le cristal et ses pouvoirs |
Language | Română |
Identification | |
Format | |
Dimensions | 13 x 20 cm |
Pages | 224 |
Cover | Paperback |
Cristalul si puterile sale
32,00 lei
Authors | Gaetan Sauve |
---|---|
Publisher | Vidia |
Year | 2011 |
Language | Română |
Pages | 224 |
Detalii Cum să declanşezi misterioasa forţă a cristalului pentru împlinirea oricărei dorinţe
Rar s-a văzut la începutul unei cărţi un avertisment care să pună în gardă cititorul, dar eu ţin în mod absolut să fac asta, spre binele său şi al colectivităţii. Dacă nu sunteţi bine pregătiţi, această carte v-ar putea bulversa viaţa. Vreau să dau un avertisment foarte clar celor care ar vrea să întrebuinţeze puterea cristalelor pentru tehnici necurate. Cristalele au în general, proprietatea de a întoarce spre utilizator toată energia pe care acesta o trimite cuiva. Dacă veţi dori să trimiteţi un rău cuiva, fiţi siguri că această energie se va întoarce amplificată către dumneavoastră deci, este extrem de nocivă. Lucraţi cu cristalul respectând regula de aur: „Nu faceţi altora ceea ce nu vreţi să vi se facă vouă!” Urmând această regulă veţi fi în armonie cu legile cosmice care conduc acest univers.
Şi, mai ales, nu uitaţi că efectuând orice muncă în care folosiţi cristale, trebuie să respectaţi o regulă fundamentală: cristalele vor amplifica legea cauză-efect pe care unii o numesc Karma.Tot ceea ce veţi face vă va fi returnat. Folosiţi cristalele cu înţelepciune, ele vă vor întoarce această forţă.
Majoritatea oamenilor ştiu în interiorul lor, că nimic nu mai merge şi mulţi se simt paralizaţi de neputinţă, atunci când se gândesc la viitor, mai ales tinerii care se văd singuri cu problemele lăsate de generaţiile anterioare (şi lumea se întreabă de ce mulţi dintre aceşti tineri sunt revoltaţi!). Multe grupări religioase, ecologice şi diverse organizaţii mari se ridică să anunţe o catastrofă iminentă, sfârşitul lumii, un cataclism la scară planetară şi cele mai mari bulversări văzute vreodată pe această planetă. În mod cert, aceştia toţi cred că este cea mai bună metodă pentru a-i sensibiliza pe oameni: să-i facă să le fie frică.
Cel mai mare pericol pe care îl cunoaştem este legat în mod direct, de acest sentiment de frică. Frica atrage frică. Frica, fiind cel mai puternic sentiment negativ, ea nu poate atrage decât sentimente negative şi nimic altceva. Imaginaţi-vă puterea enormă a sute de milioane de persoane care nu se gândesc decât la iminenţa unei catastrofe. Credeţi că acestea vor atrage ceva pozitiv prin felul lor de gândire?
Dar ce ar trebui să facem, mă veţi întreba. Trebuie să fim conştienţi de raţiunea pentru care am ajuns în stadiul actual. „Omul este ceea ce gândeşte” spune un vechi dicton. Am putea adăuga: „Lumea exterioară devine ceea ce omul gândeşte în interior”. Aşa cum este spus şi în filmul The secret – The Law of Atraction (Secretul – Legea Atracţiei), gândurile devin lucruri, iar cu puterea cristalului, gândurile se materializează de sute de ori mai repede! Meditaţi la cele de mai sus în fiecare zi şi veţi observa adevărul acestei fraze în lumea voastră. Pentru această raţiune nu puteţi schimba niciun sistem politic, social sau de alt fel, dacă schimbarea nu se face în interiorul oamenilor; din acest motiv poporul este decepţionat de oricare guvern aflat la putere.
Această serie a „Cristalului interior” vă va da un instrument pentru a vă transforma lumea şi acest instrument este cristalul. Există în interiorul nostru o scânteie divină. Această scânteie este de origine cristică. Este cristalul nostru interior. Sunt multe de spus despre toate posibilităţile cristalelor. Oare ce găseşte ştiinţa atât de important în piatra asta mică, dar care a cauzat virajul tehnologic de azi? Cristalul are proprietatea de a amplifica, de a înmagazina, de a focaliza, de a transforma şi a transmite toată energia care-i este introdusă în interior.