In peisajul, din pacate, atat de sarac al literaturii autohtone in domeniul Criminologiei, lucrarea lui Alin Les despre crima, criminal si criminalitate este mai mult decat binevenita.
Din primele randuri, autorul ne marturiseste ca lucrarea sa „combina o abordare in termeni atat stiintifici cat si literari… si din aceasta perspectiva ea se inscrie potrivit limbajului lui Baruch Spinoza in ceea ce se numeste «literatura stiintifica»”.
Intr‑adevar, autorul penduleaza in permanenta intre stilul beletristic si cel stiintific, implicandu‑se pe sine si pe cititor in analiza proceselor de constiinta ale omului contemporan, care ajunge in pragul savarsirii unui act criminal si uneori, din pacate, il si transgreseaza.
Prin modul in care incearca sa raspunda problemelor extrem de complexe pe care o atare introspectie le implica, fara – asa cum arata Adrian Marino – a ne impune raspunsurile si fara a le dogmatiza, lucrarea se infatiseaza ca un eseu de „criminologie mai umana” asa cum tot autorul se destainuie.
Fiind o lucrare atipica de criminologie, lectura ei nu este deloc usoara, autorul facand in permanenta apel la domeniile din care Criminologia s‑a nascut, dar si la cele pe care le‑a adaugat pe parcurs, pe masura ce stiintele despre natura umana au progresat si s‑au diversificat. Laudabila in aceasta privinta este ambitia autorului de a adauga modelelor de sinteza interdisciplinara de mare prestigiu realizate de Scoala de criminologie de la Montreal, Louvain si nu numai, noi dimensiuni, care sa contribuie la constructia unui model romanesc. Fara sa‑l descurajez pe Alin Les, imi este teama ca ‑ in singura tara din Uniunea Europeana si probabil printre putinele din lume unde nu exista nicio structura de cercetare stiintifica in domeniul Criminologiei, unde numai dupa doi ani de la infiintare, in cadrul Ministerului Justitiei, Institutul National de Criminologie a fost desfiintat in mod abuziv, intr‑o „tacere” vinovata a tuturor actorilor implicati direct (decidentii politici) sau indirect (corpul profesoral si academic), iar mai recent in aceeasi tara, singura revista de profil (Revista de Criminologie, Criminalistica si Penologie) este pe cale de a‑si inceta aparitia ‑ un asemenea demers este daca nu imposibil, extrem de greu de realizat.
Lucrarea cuprinde doua parti. O parte generala denumita Pre‑Criminologie si psihologie criminologica pe care autorul o pozitioneaza in rolul de adjuvant al partii speciale, in cadrul careia fenomenologia, antropologia, psihologia reprezinta cadrele vizionare pentru explorarile autorului si o parte speciala in care universul „celui care ajunge sa treaca la act” este examinat avand ca punct de plecare Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale (DSM‑4).
Nu pot sa nu remarc stilul elegant, erudit al autorului dar avertizez cititorul ca intelegerea gandurilor lui Alin Les presupune cunostinte aprofundate in stiintele despre om.
Nu ma indoiesc ca autorul va continua cercetarile sale, imbogatind cu argumente si demonstratii latura stiintifica a contributiilor sale la dezvoltarea Criminologiei si a Psihologiei criminologice. Pentru ca delincventa si delincventul sunt – asa cum remarca reputatii cercetatori in domeniul Criminologiei clinice Diane Casoni si Louis Brunet ‑ pana la urma constructii juridice, mai degraba „decat conceptualizari psihologice sau psihanalitice, cu atat mai mult cu cat un individ nu este reductibil la suma actelor pe care le comite”.
Prof. Dr. Rodica Stanoiu
Presedintele Societatii Romane de Criminologie si CriminalisticaIn peisajul, din pacate, atat de sarac al literaturii autohtone in domeniul Criminologiei, lucrarea lui Alin Les despre crima, criminal si criminalitate este mai mult decat binevenita.
Din primele randuri, autorul ne marturiseste ca lucrarea sa „combina o abordare in termeni atat stiintifici cat si literari… si din aceasta perspectiva ea se inscrie potrivit limbajului lui Baruch Spinoza in ceea ce se numeste «literatura stiintifica»”.
Intr‑adevar, autorul penduleaza in permanenta intre stilul beletristic si cel stiintific, implicandu‑se pe sine si pe cititor in analiza proceselor de constiinta ale omului contemporan, care ajunge in pragul savarsirii unui act criminal si uneori, din pacate, il si transgreseaza.
Prin modul in care incearca sa raspunda problemelor extrem de complexe pe care o atare introspectie le implica, fara – asa cum arata Adrian Marino – a ne impune raspunsurile si fara a le dogmatiza, lucrarea se infatiseaza ca un eseu de „criminologie mai umana” asa cum tot autorul se destainuie.
Fiind o lucrare atipica de criminologie, lectura ei nu este deloc usoara, autorul facand in permanenta apel la domeniile din care Criminologia s‑a nascut, dar si la cele pe care le‑a adaugat pe parcurs, pe masura ce stiintele despre natura umana au progresat si s‑au diversificat. Laudabila in aceasta privinta este ambitia autorului de a adauga modelelor de sinteza interdisciplinara de mare prestigiu realizate de Scoala de criminologie de la Montreal, Louvain si nu numai, noi dimensiuni, care sa contribuie la constructia unui model romanesc. Fara sa‑l descurajez pe Alin Les, imi este teama ca ‑ in singura tara din Uniunea Europeana si probabil printre putinele din lume unde nu exista nicio structura de cercetare stiintifica in domeniul Criminologiei, unde numai dupa doi ani de la infiintare, in cadrul Ministerului Justitiei, Institutul National de Criminologie a fost desfiintat in mod abuziv, intr‑o „tacere” vinovata a tuturor actorilor implicati direct (decidentii politici) sau indirect (corpul profesoral si academic), iar mai recent in aceeasi tara, singura revista de profil (Revista de Criminologie, Criminalistica si Penologie) este pe cale de a‑si inceta aparitia ‑ un asemenea demers este daca nu imposibil, extrem de greu de realizat.
Lucrarea cuprinde doua parti. O parte generala denumita Pre‑Criminologie si psihologie criminologica pe care autorul o pozitioneaza in rolul de adjuvant al partii speciale, in cadrul careia fenomenologia, antropologia, psihologia reprezinta cadrele vizionare pentru explorarile autorului si o parte speciala in care universul „celui care ajunge sa treaca la act” este examinat avand ca punct de plecare Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale (DSM‑4).
Nu pot sa nu remarc stilul elegant, erudit al autorului dar avertizez cititorul ca intelegerea gandurilor lui Alin Les presupune cunostinte aprofundate in stiintele despre om.
Nu ma indoiesc ca autorul va continua cercetarile sale, imbogatind cu argumente si demonstratii latura stiintifica a contributiilor sale la dezvoltarea Criminologiei si a Psihologiei criminologice. Pentru ca delincventa si delincventul sunt – asa cum remarca reputatii cercetatori in domeniul Criminologiei clinice Diane Casoni si Louis Brunet ‑ pana la urma constructii juridice, mai degraba „decat conceptualizari psihologice sau psihanalitice, cu atat mai mult cu cat un individ nu este reductibil la suma actelor pe care le comite”.
Prof. Dr. Rodica Stanoiu
Presedintele Societatii Romane de Criminologie si Criminalistica
