Creatia si inima omului. O perspectiva crestin-ortodoxa asupra mediului

Aceasta este o carte-eveniment. Prima carte aparuta in limba romana care ofera o perspectiva crestin-ortodoxa asupra ecologiei. De la acest volum – de mica intindere, dar de mare respiratie – putem porni o discutie serioasa despre implicarea crestinului ortodox in apararea mediului. Autorii arata, cu argumente teologice, de ce, in calitate de crestini, avem obligatia de a proteja pamintul, apa si aerul de poluare; si care este raportarea corecta a omului la ansamblul Creatiei lui Dumnezeu. Iata, mai jos, un fragment relevant pentru continutul dogmatic al cartii:

„Dupa cum spunem intr-o rugaciune cu care incep aproape toate slujbele ortodoxe, «Imparate Ceresc, Mingiietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si pe toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de Viata…». Astfel, orice om are o responsabilitate individuala de a se ingriji de toata creatia, pentru ca Dumnezeu este prezent in ea. Daca retinem acest principiu cind ne facem alegerile in privinta mediului, lucrurile devin mai limpezi – nu trebuie sa aruncam deseuri care ar dauna creatiei intr-un lac sau intr-un riu, la fel cum nu trebuie sa le aruncam intr-o biserica. In acelasi timp, acest principiu pune accentul pe noi ca indivizi si pe alegerile noastre. Nu este suficient sa delegam responsabilitatea pentru mediu statului, la fel cum nu este suficient sa lasam statul sa pastreze curatenia intr-o biserica.

Mai mult, trebuie sa ne ferim de afirmatii absolutiste in privinta interactiunii noastre cu creatia. A pastra curatenia intr-o biserica nu inseamna ca nu putem sa ardem tamiie in timpul slujbelor. La fel, ni s-a dat o creatie care poate sa suporte unele dintre impacturile cauzate de noi. Astfel, actiunea naturala a cursurilor de apa le curata intr-o anumita masura de «poluarea» cauzata de oameni – un termen ambiguu in prea multe cazuri, neexistind un consens asupra definitiei – iar indiguirea unui curs de apa poate furniza apa sau energie cu un anumit impact asupra «mediului», prea adesea definit prin excluderea oamenilor care il locuiesc.

Aceasta conceptie a prezentei lui Dumnezeu peste tot are si un inteles mult mai adinc. Imanenta lui Dumnezeu, prezenta Lui in ordinea creata, este o parte a invataturii teologiei ortodoxe, iar asta inseamna ca creatia, fiind umpluta de prezenta lui Dumnezeu, nu poate fi minimalizata atunci cind vorbim despre modurile in care Il cunoastem pe Dumnezeu sau despre cum sintem mintuiti, caci si creatia isi are locul in iconomia (planul) mintuirii”.