Coranul

Toate marile religii ale lumii se bazează pe cărți fondatoare care sunt texte de revelație în sensul larg al cuvântului. Caracteristic Islamului este de a fi scos în evidență originalitatea absolută a unui Dumnezeu care nu se manifestă numai prin minunile lumii create, ci și printr-un cuvânt – Coranul – adresat omului care-i devine astfel apropiat.

Pentru musulmani, Coranul nu este numai cartea sacră emanată direct de la divinitate – definită în mod curent ca o sumă de principii în care se crede, o sinteză de precepte etice, o normă de viață spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieții cotidiene – ci o realitate pregnantă cu o semnificație profundă și misterioasă, "o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului", cum spunea unul din traducatorii Coranului în engleză. În acest spirit, Coranul este considerat a fi însuși Cuvântul lui Dumnezeu.

Profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limbă arabă – așa cum este considerată araba coranică – ceea ce voia Dumnezeu și să repete ceea ce Dumnezeu revelase parțial profeților anteriori.

Coranul nu a fost scris în timpul vieții profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoțitorii săi, iar, rareori, versete răzlețe au fost notate pe foi de palmier, omoplați de cămilă, bucăți de ceramică. Elaborarea formei scrise a început după moartea profetului, urmând un drum lung și extrem de sinuos până s-a ajuns la un Coran canonizat.