Suprematia Constitutiei nu este numai un principiu fundamental de drept, dar si o problema de filozofie politica si sociala. Ar fi simplu pentru juristi sa forjeze o teorie a suprematiei Constitutiei, pe care sa o completeze apoi cu instrumente juridice care sa o garanteze, sanctionand orice incalcare a dispozitiilor constitutionale. Aceasta ar fi, insa, o naivitate utopica. Guvernantii – primii raspunzatori pentru respectarea Constitutiei – chiar daca ar fi toti juristi inspirati si loiali Legii fundamentale, sunt mai legati de partidele care ii sustin la guvernare. Si cum guvernarea inseamna disputa politica intre partide parlamentare – nu intotdeauna corecta si conforma Constitutiei –, nu de putine ori aceasta din urma este incalcata de cei care ar trebui sa o respecte. In aceste situatii, intervine Curtea Constitutionala in calitatea ei de garant al suprematiei Legii fundamentale. Pentru a fi garanti ai suprematiei Constitutiei, judecatorii constitutionali ar trebui si ei sa fie loiali Constitutiei si sa-si exprime ingratitudinea fata de cei care i-au numit.
Aceasta este ecuatia la care incearca sa raspunda lucrarea pe care o prezentam cititorilor, elaborata in cadrul departamentului de cercetare al Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir” si care „contine comentariile art. 142-147 din Constitutie, adnotate cu dezbaterile Adunarii Constituante din 1991 si jurisprudenta instantei de contencios constitutional relevanta pentru fiecare text comentat.
Lucrari continand comentarii ale dispozitiilor legale referitoare la Curtea Constitutionala au mai aparut, iar orice nou comentariu este si o invitatie la dialog.
