Constantin Noica în Amintirile și Mărturisirile unui Preot Ortodox

Pr. Constantin Stan Dogaru (n. 1954) a publicat până acum trei cărți: Ființă la raspantiile limbajului (2000) – un tratat despre cunoașterea revelatorie; Capete apocrife (2004) – un jurnal de experiențe duhovnicești, culturale și umane, ridicate la putere. În 2005, a publicat volumul Palimpsest, reflecții și dialoguri poematice dedicate unor oameni esențiali pentru viață și devenirea să. În 1984, Constantin St. Dogaru, pe atunci preot într-un sătuc din Prahova, îl caută pe filosoful de la Păltiniș, urcă muntele și rămâne o vreme lângă magistrul sau, mitul Noica. Tânărul preot are vocație autentică de ucenic. Acea ucenicie pătimită frumos, gata de mucenicie. Îl frecventează pe Noica patru ani, până în decembrie 1987, adică până la moartea marelui om. Între preot și filosof s-a creat o relație specială. Este un pic diferită de relația maestru-discipol pe care Noica a avut-o cu tineri literați, filosofi sau simpli admiratori. Noica însuși realizează că i s-a oferit ocazia unei relații aparte, propice evaluării întâlnirii filosofiei cu teologia. „Sunteți filosof creștin?” întreabă preotul. Noica răspunde: „Sunt filosof pur și simplu, dar recunosc că teologia a fost umbră sau îngerul din spatele meu”. Constantin St. Dogaru păstrează mereu o sfială mirată, ca în frază de situare: „Noica… la care un biet popă de țară… a avut curajul să urce”. Preotul urcă așadar cu smerenie la Olimpul Noica. Smerenia preotului face să rodească, sau potențează, smerenia filosofului în față vastității misticii. Noica zicea: „Numai dintr-un singur punct exterior filosofiei poți ajunge la filosofie: de la teologie”. Vasile ANDRU