Conectorii sintactici in versiunile romanesti neotestamentare

Lucrarea semnata de Anisoara Georgiana BLINDU, casatorita BADEA, are ca obiectiv principal studiul evolutiei limbii romane literare de-a lungul secolelor al XVII-lea – al XX-lea, dintr-o perspectiva specifica, aceea a conectorilor logico-sintactici si discursiv-pragmatici. „Martorul” acestei evolutii este textul biblic, mai precis, textul celor patru „Evanghelii” din cuprinsul Noului Testament, in versiunile romanesti realizate de- a lungul ultimelor patru veacuri de cultura scrisa romaneasca. Se intelege din aceasta selectie ca traducerile textelor sacre crestine sunt considerate reprezentative pentru limba romana ingrijita din epoca fiecarei versiuni: fiecare noua talmacire din NT valorifica posibilitatile limbii primitoare din etapa respectiva de evolutie, pe de o parte, si contribuie la rafinarea mijloacelor de comunicare verbala scrisa, pe de alta parte.

Practic, corpusul de texte luat in considerare este format din sapte versiuni „mari” (adica, integrale, pe cat posibil) ale Tetraevanghelului; Noul Testament de la Balgrad (1648); Biblia de la Bucuresti (1688); Biblia de la Blaj (1795); Biblia de la Buzau (1854), Biblia Cornilescu (1924), Biblia in uz (1914/1934/1982), Biblia diortosita de Valeriu Anania (2001). La acestea se adauga, pentru analiza punctuala a unor aspecte gramaticale sau lexico-semantice, trimiterile la alte editii, cum ar fi Biblia de la Sibiu (1856 1858), texte din traducerile fragmentare din secolele al XVII- lea – al XVIII-lea s. a. De asemenea, pentru analiza unor forme si functii ale conectorilor sintactici, s-au facut comparatii cu diverse alte carti ale Noului Testament, dar si ale Vechiului Testament.

Recursul la metoda a fost determinat de tema lucrarii, pe de o parte, si de specificul corpusului de texte, pe de alta parte. Practic, conectorii gramaticali impun o multitudine de perspective in analiza formelor si comportamentului lor in enunturi si fraze. Atat conjunctiile propriu zise (simple, compuse, locutiuni), cat si substituitorii lor (pronumele si adverbele relative, diverse elemente conective de origine verbala, prepozitionala sau substantivala) apartin, firesc, structurii morfologice a sistemului limbii. Dar rolul lor in comunicare este logico-sintactic, asa incat orice analiza trebuie sa ia in considerare intreaga structura mai mult sau mai putin normata a limbii in discutie. In al doilea rand, perspectiva de tratare este in mod declarat diacronica, deoarece acelasi conector dintr un verset neotestamentar este urmarit in formele, topica si functiile lui sintactice, pragmatice, discursive in versiuni diferite, de-a lungul celor patru secole de evolutie a traducerilor din textele sacre. 

Dar imaginea generala asupra subsistemului conectorilor din limba romana a fost creata in lucrare printr-o prezentare sincronica a acestora. A fost valorificata codificarea situatiei actuale a conectorilor, dar si a situatiei valabile, in linii mari, pentru cele trei sub etape importante ale evolutiei limbii: 1521-1688; 1688-1780; 1780-1920. In al treilea rand, orice text biblic redat intr-o limba moderna presupune cu necesitate perspectiva traductologica, deoarece orice text biblic „modern” reprezinta, in fapt, contactul dintre limba baza (greaca Noului Testament, in cazul de fata) si limba tinta (romana, in cazul de fata). In plus, o asemenea abordare il obliga pe cercetator sa procedeze la confruntarea cu versiunile intermediare (din latina, slavona, din limbi precum medio-bulgara, ucraineana, maghiara, germana, franceza s. a.), folosite ca texte martor pentru traducere. De fapt, deseori, asemenea intermediari au servit chiar ca texte sursa, mai mult sau mai putin declarate ca atare, in destule versiuni romanesti de larga circulatie.

Conectorii sunt selectati prin citarea versetelor fraze din mai multe versiuni si sunt comparati cu echivalentii din textul baza, grecesc, urmat de cei din latina, deseori si cu trimiteri la formele din slavona etc.

Toate acestea inseamna apelul la principiile, metodele de lucru si instrumentele mai multor domenii din ansamblul stiintelor cuvantului: gramatica istorica si gramatica descriptiv-normativa, apoi traductologia, cu supraordinatele sale nascute din bogata hermeneutica a comparatismului-istoric, respectiv gramatica contrastiv-tipologica, terminologia (transformata din subdomeniu al studierii lexicului, in stiinta de sine statatoare), istoria culturii etc. La randul lor, stilistica si pragmatica sunt impuse intr-o asemenea cercetare de valorile cu mare incarcatura logica, discursiva si gramaticala, pe de o parte, si ideologica, id est dogmatica, pe alta parte, a oricarui text biblic.

Structura lucrarii este, de asemenea, indatorata specificului unui astfel de subiect al cercetarii. A fost nevoie de un lung capitol consacrat descrierii subsistemului conectorilor din limba romana, asa cum apare acesta in gramaticile moderne (GAR, GALR, GBLR), dar si in gramaticile si istoriile limbii romane vechi. Apoi, in cateva paragrafe inserate in capitolele urmatoare, sunt sintetizate informatii cu privire la conectorii din elina secolelor I-III p. C., ba chiar si din latina, uneori – cum spuneam – si cu trimitere la formele slavone/slave pe care le vor fi avut sub ochi talmacitorii romani.