Concert la sfarsit de iarna

Traducere de Marius Dobrescu

Scris intre 1978−1981 si considerat una dintre capodoperele lui Ismail Kadare, Concert la sfarsit de iarna nu a putut fi publicat pana in 1988, la trei ani dupa moartea lui Enver Hodja, fiind considerat subversiv, sarcastic, antisocialist. In 1991, traducerea in limba franceza a fost declarata de revista Lire una dintre cele mai bune carti ale anului.

A spune despre acest roman ca evoca ruptura dintre Tirana si Beijing din anii 1970 ar fi exact, dar insuficient. In jurul acestui eveniment, Kadare desfasoara o compozitie imensa si fascinanta, unde viata de zi cu zi sub sapa de plumb comunist, intrigile din esaloanele inalte ale partidului, satira nemiloasa la adresa maoistilor occidentali, destinele incrucisate ale mai multor personaje ne duc de la farsa la tragedie, de la psihologie la metafizica, pe un fundal de istorie tumultoasa, shakespeariana.

In 1967, Kadare face o calatorie la Beijing si la Shanghai, in plina Revolutie Culturala. Ia parte la un banchet dat de Zhou Enlai, in prezenta lui Mao Zedong, a sotiei acestuia si a lui Lin Biao. Actori decisivi pentru istoria micii Albanii in deceniul al saptelea, si deopotriva ai viitorului sau roman, sunt in fata sa. In China, literatura e condamnata, iar Kadare, asemenea unuia dintre viitoarele sale personaje, se intoarce in tara natala cuprins de frigul unor presentimente grele. Acesta este punctul de plecare al romanului construit in jurul surorilor Krasniqi, Silva si Ana, in care alegoria politica acompaniaza fresca sociala, proza intimista pe cea fantastica, iar satira povestea de dragoste.