Cofetăria cu miracole

O incursiune in istoria si in atmosfera Barcelonei, Cofetaria cu miracole porneste de la povestea adevarata a cofetariei Escribà, un loc emblematic pentru toata Catalunya. O calatorie in universul catalan care acopera aproape un secol, romanul ne face partasi la sarbatori si traditii locale deosebit de pitoresti, precum si la evenimente care au marcat dramatic viata oamenilor, urmarind doua destine, cel al lui Mateu Serra si cel al tinerei Alba. Un tablou plin de culoare al Barcelonei, o feerie care are in centrul sau magia dulciurilor.

Mateu Serra, un orfan razbatator care are sclipirea de a transforma o mica brutarie de cartier intr-o cofetarie moderna, va deveni intemeietorul unei dinastii. Alba, a carei nastere pare sa se afle sub semnul unei stele norocoase, vine pe lume in zorii zilei de Craciun a anului 1926, cand peste Barcelona se asaza o ninsoare miraculoasa. Pasionata de dulciuri si inzestrata cu un talent neobisnuit, manifestat inca din copilarie, Alba nu-si doreste decat sa lucreze la faimoasa cofetarie Escribà, de care intuieste ca este legat drumul ei in viata.

Fragment din carte:

"Intra, Enric, intra, spuse Adela, tinand usa si facandu-i semn sa pofteasca inauntru, cu mana ramasa libera. Asteapta-ma un pic in sufragerie, ca sunt cu laptele pe foc.

In aer plutea un miros de scortisoara si lamaie, care inauntrul locuintei se simti si  mai intens. Baiatul isi luase inima in dinti si venise la Alba acasa, dupa cateva saptamani in care tot incercase sa se intanleasca cu ea, fara succes. Trei duminici la rand se dusese la cofetarie , dar de fiecare data iubita lui se scuza, spunandu-i ca bunica e bolnava si ca n-o poate lasa pe mama ei singura cu ea.

La inceput o crezuse, apoi atitudinea aceasta evaziva il facu banuitor. De aceea se hotara sa mearga s-o vada la ea acasa, iar in treacat sa se intereseze si de sanatatea bunicii, presupunand ca Alba ii spusese adevarul.

Era prima data cand Enric intra la ea in casa. Pe Adela o cunoscuse putin inainte de Craciun, intr-o dupa-amiaza cand, venind cu Alba de la film, dadusera nas in nas chiar la intrarea in cladire. Prezentarea fusese scurta, dar nicidecum stanjenitoare , in pofida circumstantelor. Mama Albei, cu firea ei volubila, usurase situatia, ba chiar il facuse sa se simta de-al casei, invitandu-l sa vina intr-o dupa-amiaza la o gustare.

– Era si timpul sa te hotarasti sa vii, o auzi spunand din bucatarie. Apoi imediat o vazu iesind, cu o carpa in mana. Iarta-ma , dar azi fac crema catalana, ca e Sant Josep, iar Alba nu m-a anuntat ca vii.

-  Pai, nici nu i-am spus. Nu ne-am mai vazut de ceva vreme si m-am gandit sa trec sa o salut. Apropo, cum se simte mama dumneavoastra?

-  La varsta pe care o are, foarte bine, nu ne putem plange. Acum imi da o mana de ajutor cu crema. De obicei o facea Alba, dar anul asta ne-a sps ca acasa la arhitect gateste toata ziua-buna ziua si nu a mai vrut sa faca. Ma duc sa-i spun ca ai venit.

Enric incuviinta, nevoit sa accepte in sinea lui ca, exact asa cum banuise, iubita lui il evita. Bunica n-avea cum sa fie asa bolnava de vreme ce robotea prin bucatarie, in loc sa stea in pat. Mai mult ca sigur, Alba era satula de felul cum o tratase in ultima vreme si hotarase sa-i raspunda cu aceeasi moneda. Intr-un fel asta i se parea logic; dar chiar si asa, tot il durea."