Timp de multi ani, caracteristicile genetice care se transmit de la o generatie la alta au fost considerate imutabile:
„Nu poti face nimic in directia asta, este ereditar”, era fraza repetata la fel de des ca o mantra. Dar studii recente arata ca mediul inconjurator si alti factori externi influenteaza modul in care genele functioneaza.
In afara de factorii fizici si chimici, deja cunoscuti, Dr. Kazuo Murakami ne ofera o noua perspectiva: modul in care gandim poate activa gene inactive si dezactiva gene active. Totodata, factorii mentali si emotionali – negativi, de exemplu stresul, si pozitivi, cum ar fi bucuria, recunostinta si spiritualitatea – au o mare influenta in activarea sau dezactivarea genelor. Genele dezactivate au potentialul de „a se trezi” si de a transforma astfel personalitatea si infatisarea umana.
In baza noilor descoperiri stiintifice si a propriilor observatii, autorul cartii Codul divin al vietii ne invata cum sa ne trezim aptitudinile latente la orice varsta. Cum? Dr. Murakami sustine ca o atitudine pozitiva poate activa genele necesare pentru a aduce succesul si fericirea in viata noastra, in acelasi timp dezactivandu-le pe cele negative. El numeste acest proces „gandire genetica” – o abordare stiintifica a controlului genelor, prin cultivarea entuziasmului si a inspiratiei.
„Societatea umana a secolului XXI se confrunta cu provocari care nu pot fi solutionate doar prin stiinta ori religie. Trebuie sa imbinam intelegerea spirituala si cunoasterea stiintifica moderna pentru a depasi suferinta cu care se confrunta omenirea. Cercetarile atat de importante realizate de Kazuo Murakami ne duc mai aproape de acest scop.”
– Dalai Lama
Dr. Kazuo Murakami este unul dintre geneticienii de varf din intreaga lume si profesor emerit la Universitatea Tsukuba, una dintre universitatile japoneze de elita. In 1963 si-a luat doctoratul in Chimie agricola la Facultatea de Agricultura a Universitatii Kyoto, devenind apoi cercetator la Universitatea Oregon Health & Science. In 1976, dr. Murakami si-a inceput cariera didactica la Universitatea Vanderbilt, ca profesor asistent. A fost numit apoi profesor de biochimie aplicata la Universitatea Tsukuba in 1978, unde a inceput cercetarile genetice. In 1983, a decodificat enzima renina umana cu rol important in tratarea hipertensiunii care i-a adus aprecierea internationala. In 1990 a castigat Premiul pentru Cercetare Max Planck. In 1994 a devenit director al Centrului de Cercetare Avansata Tsukuba, de la Universitatea Tsukuba. In 1996 i-a fost inmanat Premiul Academiei Japoneze, ca recunoastere a realizarilor sale profesionale.
