Traducere: Sarina Cassvan, Iustina Croitoru.
Pentru noi, astazi, povestile cu Cenusareasa, Scufita Rosie, Motanul incaltat, Motatul sau Barba-Albastra raman un prilej de intalnire– cu o traditie culturala esentiala, cu propria copilarie si, cel mai important, cu micutii cititori de langa noi, care se vor bucura la randul lor de aceste povesti, cu atat mai mult cu cat sunt insotite de minunatele ilustratii ale lui Gustave Dore, unul dintre cei mai mari artisti ai vremii sale.
Charles Perrault si-a publicat prima oara povestile in 1697, dar destinul lor incepe cu mult timp in urma, in traditia orala a Evului Mediu european, intr-o lume in care magicul se impletea firesc cu viata cotidiana, iar povestirea, spusa cel mai probabil la ceas de seara, la lumina focului, insemna comuniune si desfatare. S-a nascut in 1628, intr-o familie apartinand burgheziei instarite. Timp de douazeci de ani a indeplinit diferite functii publice in subordinea lui Colbert, prim-ministrul lui Ludovic al XIV-lea, iar in 1671 a devenit membru al Academiei. Aici, intr-o sedinta din ianuarie 1687, a reaprins una dintre polemicile virulente ale vremii citind un poem inchinat regelui, care continea versurile Que l'on peut comparer, sans crainte d'etre injuste, le siecle de Louis au beau siecle d'Auguste – un atac de neiertat la adresa suprematiei clasicismului antic, pana atunci necontestata. In aceasta Querelle des Anciens et des Modernes, principalii sai adversari au fost Boileau si la Fontaine. Perrault si-a sustinut in continuare punctul de vedere cu Paralleles des Anciens et des Modernes si Hommes illustres qui ont paru en France pendant ce siecle, avec leur portrait au naturel, dar in 1694 a acceptat reconcilierea. Autor prolific, a publicat mult in timpul vietii, insa notorietetea postuma i-a fost asigurata de „carticelele“ Contes en vers (1694) si Contes de ma mere l'Oye (1697), prin intermediul carora a daruit multor generatii de copii povesti minunate precum Frumoasa din padurea adormita, Scufita-Rosie sau Cenusareasa.
