Cealaltă ființă a mea

„Prin acest volum, poezia Ramonei Müller se esențializează și se amplifică în același timp. „Înăuntru suntem toți”, cum spune. Poemele capătă o respirație amplă, sunt rostiri sacadate și instrumente în încercarea de recompunere a identității. Solemnitatea și dramatismul imaginilor (dreptul de a fi) prind cititorul sub un înveliș greu de întrebări. Revelarea „celeilalte ființe” este ca o naștere, dureroasă și miraculoasă și… o revelație de sine. „după ce deschid fermoarul pielii/ seninul descărnat/ mi se lipește de viscerele/ singurului verb adormit în poziția fetusului”. Nu sunt versuri „incandescente”, ci de o răceală calculată, analitică și prin asta percutantă în adâncul ființei care-și face, ca orice poet autentic, seppuku în public. „dorul de înălțimi/ face poemul să crească/ din smintitele simțiri”. Femeia este personajul central al acestor viziuni: „femeia cu pantofi roșii lăcuiți/ sparge geamurile vitrinei/ și coase toate cioburile/ cu degetele pline de sânge”. Ceea ce-mi place să numesc gestul poetic are, cum se vede, la autoare o mare acuitate și îndrăzneală. După cum nici rostirea sentențioasă nu lipsește: „negreșit nu ești tu/ sâmburele Judecății de Apoi”. Dar fiecare carte ne supune unei astfel de judecăți, cu ființa noastră din adânc cu tot…”

Christian Crăciun