Ce mai faci, poezie?

O entitate ubicua, eul poetic al Ioanei Isac se roteste ametitor deasupra lucrurilor, se apropie si se indeparteaza de ele, diluandu-si esenta in imaginile pe care le surprinde. Aliajele textuale se produc la temperatura emotei, a spasmului interior determinat de reactivarea unor conflicte refulate. Rasucite unul in celalalt, trupul si sufletul, la fel ca realul si imaginarul, formeaza un miraj ciudat, o holograma. In febrila cautare a „adevarului parasit iin imagine”, sunt anulate diferentele dintre concret si abstract. Trecerea de la o stare la alta, din obscuritatile profunzimii spre limpezimea suprafetei gandirii si inapoi, are loc in plina viteza, astfel incat putem intui destinatia poeziei semnate de Ioana Isac.  Oxana Gherman