CATAND IN URMA, ISTOVIT, SPRE OMUL POLIEDRIC – Dumitru Popescu
Domnul Dunăreanu privește înapoi către viaţa sa și analizează, pe rând,
orașul în care s-a născut, cu grădină publică, legătura cu soţia lui
Zenaida, călătoriile pe care le-a făcut peste tot în lume, și relaţia cu
efemerul, aceasta din urmă cel mai greu de pătruns. „Viaţa a fost un
maldăr de întâmplări. Ce le-a determinat? Succesiunea lor din ce derivă?
Îngrămădirea de fapte, alcătuind existenţa unui om, e expresia unui
program? Sau a întâmplării? Totul se produce în virtutea unor
determinări intrinseci naturii noastre? În virtutea procesului biologic
de creștere și descreștere? Toate etapele de vârstă impun ceva.
Copilăria: gângăveală, mersul de-a bușilea, învăţarea limbajului,
supunerea voinţei părinţilor, voinţei dascălilor, învăţatul citirii și
scrierii, tot felul de «știinţe»… La rândul lor, adolescenţa,
tinereţea: complexul senzorial, care direcţionează încolo și încoace,
revolta împotriva disciplinei, exersarea unei linii fundamentale a
mecanismului social, aceea de persoană civică. Cine nu știe ce
determinări aduce maturitatea: răspunderile familiale, creșterea
copiilor, exercitarea profesiunii, câștigarea existenţei… Cum a fost
generat mormanul de întâmplări ce au constituit viaţa sa? Ca expresie a
voinţei proprii, a unui ţel conștient, urmărit cu osârdie și severitate?
Unde ești tu, cel genuin, în toate acestea? Unde e în ele voinţa ta
lucidă, cu bătaie lungă?"
